Ce ne atrage cel mai mult la cei din jurul nostru? Ce admirăm în ascuns şi ne inspiră ori de câte ori vedem?

Răspunsul este pasiunea.

Pasiunea este acea sclipire din ochii muzicianului. Este vitalitatea cu care antreprenorul povesteşte o idee măreaţă. Este disciplina pe care o vedem la sportivii care se trezesc în fiecare dimineaţă să se antreneze. Este sărbătoarea care se desfăşoară în faţa ochilor noştri ori de câte ori urmărim un spectacol reuşit.

Asta admirăm la cei din jur.

Admirăm faptul că au un ideal şi muncesc pentru el. Admirăm cum îşi transpun sufletul în arta lor. Admirăm entuziasmul cu care ne vorbesc despre ceea ce fac.

Admirăm toate aceste lucruri pentru că le recunoaştem în noi înşine. Pentru că şi noi avem acelaşi potenţial latent şi aceeaşi dorinţă de a ne găsi pasiunea.

Admirăm aceşti oameni pentru că se aprind.

Oamenii pasionaţi au o scânteie în ei care pare să-i anime şi să-i mişte. O recunoaştem de departe. Şi este exact scânteia pe care ne-o dorim în viaţa noastră.

Suntem făcuţi să ne aprindem. Nu să ne blocăm în rutină, monotonie şi plictiseală.

Cu toţii ne dorim să ne aprindem şi să ne entuziasmăm. Ne dorim să fim inspiraţi de o idee măreaţă şi o lăsăm să ne ghideze viaţa. Ne dorim să transformăm lumea cu pasiune.

Vrem să ne descoperim scânteia, pentru că ştim că ne va schimba viaţa.

Dar totodată ne este frică de ea. Pentru că ştim că are potenţialul să se transforme într-o adevărată flacără. Şi ştim că poate arde tot ce am clădit până acum în viaţa noastră. Iar asta e o perspectivă care ne înspăimântă.

Cine vom mai fi dacă nu vom mai avea nimic din ce am avut până acum? Ce se va întâmpla cu noi dacă ne vom pierde plasa de siguranţă? Şi cu ce mai rămânem dacă nu vom reuşi să ajungem unde ne dorim?

Pasiunea este periculoasă şi ştim asta. Este ca o sabie cu două tăişuri – ne promite paradisul, dar pentru a ajunge la ea, trebuie să ne înfruntăm pe noi înşine.

În final, poate nu vom ajunge la destinaţia pe care ne-o dorim, dar putem fi siguri de un lucru. Câtă vreme trăim cu pasiune, suntem în viaţă. În momentul în care ne pierdem pasiunea, începem să ne veştejim.

Cu ce ne ajută să adunăm tot felul de lucruri şi să stăm în siguranţă, dacă la final de zi simţim că am trecut pe lângă viaţă şi nu prin ea? Cu ce ne ajută să investim ore întregi, zi de zi, în ceva ce ne răpeşte din vitalitate în loc să ne aprindă?

Eşti făcut să te aprinzi. Arată lumii scânteia ta.