New Year Resolutions and goals

Image by Ed Donahue

Suntem în toiul lunii decembrie şi sărbătorile de iarnă bat la uşă. Pe lângă alergături, pregătiri şi muncă, sunt sigură că ai început să te gândeşti la noul an şi să-ţi faci planuri.

An de an majoritatea oamenilor au obiceiul de a-şi stabili obiective. Dar ce se întâmplă cu acele obiective? Cum rămâne cu “De la anu’ mă las de fumat” sau “De la anu’ încep să mănânc sănătos şi să fac mişcare” sau “De la anu’ voi fi mai organizat”?

Statisticile arată că numai 8% dintre oameni reuşesc să-şi atingă obiectivele pe care şi le propun de anul nou. Iar 30% dintre oameni renunţă la ele după primele două săptămâni din ianuarie.

De ce se întâmplă aşa?

Anul nou ne oferă un moment de speranţă. Simţim că avem ocazia să o luăm de la capăt. Tot ce nu a funcţionat poate fi şters cu buretele pentru a face loc unui nou început. Însă de multe ori acest început nu este susţinut în mod corespunzător.

Perspectiva unei noi şanse ne entuziasmează. Şi entuziasmul este energia care ne face să ne punem pe treabă. Însă avem nevoie de mai mult decât entuziasm pentru a ne ţine de ce ne propunem. Entuziasmul este o emoţie foarte puternică, însă totodată foarte instabilă. Dispare la fel de repede cum apare.

Ceea ce ne trebuie este o nouă identitate pe care să ne-o asumăm.

Ce fel de persoană vrei să fii? Şi cum acţionează o astfel de persoană?

Pe lângă o identitate nouă, avem nevoie de obiceiuri noi. Nu suntem făcuţi să ne adaptăm cu uşurinţă schimbărilor majore. De aceea soluţia este să implementăm mici ritualuri zilnice, care să ne aducă din ce în ce mai aproape de obiectivul nostru.

Paşii mici produc rezultate mari.

Când suntem entuziasmaţi avem tendinţa să facem mult dintr-o dată şi ne descurajăm că nu avem rezultate pe măsură. Apoi renunţăm. Cel mai eficient este să dozăm acel entuziasm, făcând ceva mic zi de zi şi nu ceva mare o dată pe lună. Efectele cumulate sunt pe termen lung incomparabil mai mari în cazul efortului mic, dar susţinut.

Our Direction

Image by Brian Talbot

O alternativă la obiectivele de anul nou

Şi eu obişnuiam să-mi setez obiective de anul nou şi încă mai fac asta. Însă acum vreo 5 ani am descoperit o alternativă mult mai eficientă, care m-a ajutat să mă dezvolt exponenţial pe toate planurile.

Dezavantajul obiectivelor este că sunt specifice şi te ajută să creşti doar pe un singur plan, pe când această metodă te va ajuta să te dezvolţi concomitent în toate ariile majore ale vieţii.

Metoda este extrem de simplă. Trebuie să alegi un cuvânt (este obligatoriu să fie unul singur) reprezentativ pentru anul care vine. Da, îţi doreşti schimbări, însă dacă stai să le analizezi puţin, vei observa că toate converg în aceeaşi direcţie.

Am remarcat că fiecare an vine cu un nou tip de energie. Acea energie începe să se facă simţită încă din luna decembrie, de aceea deja poţi anticipa ce fel de schimbări îţi doreşti să faci în următorul an.

Dacă eşti puţin atenţi la acea energie, poţi stabili direcţia anului respectiv.

Sunt două tipuri de energie. Există energie care extinde (expansivă) şi energie care se contractă (reţinută). De regulă aceste energii se resimt în cicluri care alternează.

Energia expansivă te împinge să acţionezi şi să faci schimbări concrete în viaţa ta, pe când energia reţinută te îndeamnă mai degrabă spre autoanaliză, explorare şi introspecţie. Ai nevoie de ambele pentru a evolua în mod echilibrat.

Descoperă tiparul energetic al anului care urmează

Dacă laşi pentru o clipă deoparte toate aşteptările celorlalţi şi toate stereotipurile societăţii, care îţi spun că ar trebui să arăţi într-un anume fel sau să ai anumite obiceiuri, vei reuşi să identifici propriile tale nevoi.

Nu are rost să setezi obiective care ştii că din start nu au sorţi de izbândă. Mai mult rău ajungi să-ţi faci în felul acesta. Mai bine stai puţin să reflectezi şi identifici direcţia în care ai nevoie să te dezvolţi TU în anul care vine.

Gândeşte-te la un singur cuvânt care să rezume această energie şi ai grijă să-l ai în vedere pe tot parcursul anului – în special când iei decizii. Te asigur că vei avea parte de o dezvoltare mult mai armonioasă şi mult mai rapidă decât prin simplele obiective.

Pentru mine 2014 a fost un an cu energie reţinută. A fost un an care a stat sub semnul intuiţiei şi am încercat să devin mai perceptivă atât în ceea ce mă priveşte pe mine, cât şi pe ceilalţi.

În schimb pentru 2015 simt o energie diferită şi mult mai expansivă, care va aduce schimbări. Nu am ales încă un cuvânt reprezentativ, însă o voi face în următoarea săptămână şi îl voi posta în secţiunea de comentarii.

Şi te invit şi pe tine să faci acelaşi lucru. Gândeşte-te puţin şi apoi lasă un comentariu cu direcţia în care alegi să te dezvolţi în anul ce vine.