≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Cea mai aprigă luptă o duci cu tine însuţi

Victory

Momentul gloriei – acea clipă pe care o aştepţi de zor – nu este atunci când stai victorios cu trofeul în mână. Nu. Momentul gloriei este atunci când decizi că vei merge mai departe, indiferent de starea pe care o ai. Momentul gloriei este atunci când te ridici şi continui lupta, deşi ai fost doborât şi eşti la pământ. Aceea este victoria.

Cea mai importantă luptă pe care o duci nu este cu cei care concurează cu tine. Nu este cu cei care încearcă să te oprească. Cea mai importantă luptă pe care o duci este cu tine însuţi.

Lupta o duci atunci când decizi să acţionezi, deşi ţi-e teamă. O duci atunci când alegi să continui, deşi nu întrezăreşti perspective de reuşită. Lupta cea mai aprigă o porţi cu tine, când trebuie să alegi între confortul pe care îl ai deja şi priveliştea înfricoşătoare a succesului.

Iar succesul este atunci când alegi să faci încă un pas, în ciuda perspectivei descurajante. Este atunci când alegi să crezi în visul tău, chiar dacă nu mai crezi în tine. Este când ştii că nu mai există cale de întoarcere şi singura opţiune este să mergi mai departe.

Tu eşti singurul care te ţine în loc. În momentul în care alegi să-ţi înfrângi monştrii vei vedea că succesul nu este aşa departe. În momentul în care îţi ridici capul sus şi alegi să mai încerci o dată, vei zări priveliştea mult aşteptată.

Nu renunţa. Lupta e mult mai uşoară decât crezi. Odată ce te vei birui pe tine însuţi, tot ce a fost dificil va lua sfârşit şi calea ţi se va aşterne la picioare. Trofeul va fi doar simbolic. Adevărata lupta va fi fost câştigată cu mult înainte. Pentru că adevărata luptă o porţi în tine.

Image by Leonardo
Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.