≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Cea mai mare minciună pe care ţi-o repeţi zi de zi

Promise?

Image by Carmella Fernando via Flickr Creative Commons

Am participat în urmă cu o lună la campionatul european de Kali Arnis Eskrima, unde am luat medalia de aur la proba de cuţit şi alte două medalii de argint.

Alături de mine au mai fost încă patru colegi de la sală. Şi ei au participat la probele categoriilor loc, însă nu au cucerit decât locurile doi şi trei.

Care a fost diferenţa dintre noi?

Pregătirea fizică sau tehnică?
Nu, căci ne-am pregătit împreună şi eram mai mult sau mai puţin la acelaşi nivel.

Experienţa de luptă?
Nu, căci era primul campionat la care participam trei dintre noi (inclusiv eu).

Norocul de a concura cu adversari mai slabi?
Nu, căci în finală tot ajungeam să luptăm cu cei mai puternici competitori.

Atunci ce a făcut diferenţa?

Atitudinea şi dorinţa.

Eu mi-am dorit cu adevărat să câştig. Mai mult decât atât. Mi-am dorit să câştig aurul la proba de cuţit.

Nu m-am dus ca să particip. Nu am intrat în câmpul de luptă de dragul experienţei şi doar pentru a vedea cum mă descurc.

Nu. Eu am participat pentru a câştiga. Şi nu mă mulţumeam până ce nu luam aurul.

Am avut garanţia că voi câştiga?

Nicidecum. Însă aveam aceleaşi şanse ca toţi ceilalţi. Şi am pornit meciurile hotărâtă să dau 110% – adică tot ce pot şi mai mult.

Şi aici a fost diferenţa.

De ce am spus toate acestea? Pentru că la fel se întâmplă şi cu tine.

Poate că nu participi la campionate europene. Dar sigur îţi setezi obiective în viaţa personală sau în carieră pe care îţi doreşti să le atingi.

Şi mai mult ca sigur nu reuşeşti să le realizezi pe multe dintre ele, din varii motive. Fie nu ai timp suficient, fie apar urgenţe de care trebuie să te ocupi, fie nu dispui de energia necesară, fie îţi lipsesc resursele financiare.

Dar, la fel ca săptămâna trecută, îţi voi spune ceva ce te va supăra.

Nu reuşeşti să-ţi realizezi obiectivele pentru că nu îţi doreşti suficient de mult.

Când lumea este plină de exemple de oameni care au plecat din cele mai dificile condiţii şi au reuşit să îşi clădească viaţa pe care şi-au dorit-o, care s-au aflat în sărăcie şi au construit imperii, tu chiar crezi că toate motivele pe care ţi le înşiri zi de zi sunt reale?

Nu. Sunt doar scuze pe care le foloseşti ca să-ţi dai impresia că eşti într-o situaţie mai complicată decât pare.

Când de fapt lucrurile sunt cât se poate de limpezi. Nu îţi doreşti suficient de mult.

Pentru că dacă ţi-ai fi dorit, ai fi găsit până acum o cale.

“Nu pot pentru că…” este cea mai mare minciună pe care ţi-o repeţi zi de zi.

În momentul în care nu mai ai de ales, te ridici de pe scaun şi faci orice pentru a realiza ceea ce ţi-ai propus.

Dar tu nu o faci şi ştii de ce?

Pentru că tu chiar ai de ales. Pentru că te afli într-o situaţie destul de comodă. Nu îţi este extraordinar de bine, însă nu îţi merge nici prea rău. Sunt o grămadă de oameni pe lumea asta care nu au tot ce ai tu.

Şi acest confort este cel care ne ucide visele.

Pentru că ne este suficient de “călduţ” ca să nu ne gândim cu panică la ziua de mâine. Şi aşa ajung să treacă anii peste noi.

Şi apoi privim în urmă şi ne întrebăm ce am făcut în tot acest timp. Iar răspunsul este – am stat unde ne-am simţit confortabil. Dar nu am trăit în adevăratul sens al cuvântului. Nu am avut experienţe care să ne facă să ne dezvoltăm, care să ne entuziasmeze sau să ne inspire.

Ne-am menţinut pe linia de plutire. Şi acolo am rămas.

Oamenii sunt fiinţe comode şi exact acest lucru este exploatat de sistemul economic în care trăim. Ni se dă suficient ca să ne fie bine, dar insuficient ca să ducem vieţile pe care le dorim. Astfel carierele noastre se transformă într-o cursă pentru şi mai mulţi bani, ca să ne sporim confortul în care trăim.

Iar apoi rămânem în acest confort, pentru că este… prea confortabil ca să ieşim din el.

Abia când percepem un pericol ajungem să ne motivăm suficient de tare ca să facem o schimbare vizibilă în viaţa noastră.

Numai atunci când ne dăm seama că dacă viaţa noastră continuă pe acelaşi făgaş pentru următorii 10 ani, o să ajungem să ne detestăm zilele şi o să regretăm că nu am făcut nimic atunci când am fi putut.

Cu fiecare an care trece, viaţa noastră ajunge să fie din ce în ce mai complicată. Se adună responsabilităţi, se adună probleme, se adună frustrări. Şi devine din ce în ce mai greu să renunţăm la ataşamentele cu care ne-am obişnuit, chiar dacă nu ne mai sunt folositoare.

Să fim sinceri – până ce nu ne loveşte o criză existenţială, nu facem nimic nou cu viaţa noastră.

Dar nu este nevoie să te lovească criza.

O poţi anticipa. Ceea ce faci zi de zi se adună şi îţi pavează drumul către o destinaţie sigură. Întrebarea cea mare este dacă această destinaţie este o viaţă extraordinară sau o catastrofă iminentă.

Tu ţi-ai pus problema?

În zece ani, dacă nimic nu se schimbă în viaţa ta, unde vei ajunge? Îţi place sau nu perspectiva?

Dacă nu, atunci ridică-te de pe scaun şi fă ceva ca să schimbi TU cursul lucrurilor. Fă-o acum, cât încă mai poţi.

De nu, înseamnă că nu-ţi doreşti suficient de mult. Şi nu-ţi rămâne nimic altceva decât să-ţi sorteşti conştient viaţa unui mare eşec.

Dacă realizezi că ceasul ticăie, apasă aici.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.