Nu există nimic mai dăunător pe lumea aceasta ca războiul. Însă nu mă refer la războiul dintre naţiuni – acela este o simplă consecinţă nefericită a unui aspect mult mai adânc şi dureros. Vorbesc despre războiul pe care îl ducem cu noi înşine.

Războiul din interiorul nostru este cel mai cumplit. Stă la baza tuturor disfuncţiilor din lumea aceasta – inclusiv a violenţelor de toate felurile, fizice şi emoţionale.

În momentul în care o parte din noi intră în luptă cu altă parte din noi, totul în jurul nostru intră în conflict. Ecouri ale acelei lupte încep să se manifeste în lumea fizică.

Astfel apar bolile şi ne scade imunitatea, apar neînţelegeri şi certuri cu cei din jur, apar eşecuri şi neîmpliniri, apar piedici şi deziluzii. Totul cu scopul de a ne determina să privim în interior, să găsim acel conflict care mocneşte în noi şi să îl stingem. Lumea exterioară nu este de vină. Este pur şi simplu o oglindă a lumii noastre interioare.

Cu toţii ducem lupte interioare. Ne dorim ceva, însă ne gândim că nu putem obţine acel lucru şi ne mulţumim cu puţin. Ne uităm în oglindă şi ne respingem înfăţişarea. Ne spunem că nu suntem suficient de buni, de deştepţi, de frumoşi, de capabili, de liberi ca să fim noi înşine.

Ne amăgim să trăim sub standardele noastre şi în tot acest timp ne criticăm incredibil de aspru pentru tot ceea ce suntem şi facem. Iar rezultatul acestui proces nu este decât o mutilare a sufletelor noastre.

Ne facem rău conştient şi inconştient şi facem rău întregii lumi. Pentru că atâta vreme cât în noi există un război, nu avem cum să fim un model demn de urmat şi nu avem cum să răspândim fericire.

Şi atunci nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut – să ne predăm şi să terminăm războiul.

Faptul că ne predăm nu înseamnă că pierdem. Faptul că ne predăm înseamnă că am învins.

Predarea înseamnă acceptare. Acceptare a felului nostru de a fi, fără a ne lupta să părem altceva. Acceptare a ceea ce simţim, fără să ne gândim că “nu ar trebui” să fim aşa. Acceptare a ceea ce ne dorim cu adevărat, fără să ne gândim că “nu se poate” sau “nu este bine”.

Predare înseamnă acceptarea momentului prezent, în totalitatea sa. Înseamnă oprirea tiradei de gânduri care ne spun că “lucrurile nu ar trebui să fie aşa” sau “ei sunt de vină” sau “de ce mi se întâmplă tocmai mie?”

Predarea înseamnă refuzarea războiului. Înseamnă că am ajuns la capătul puterilor şi nu mai putem suporta să ne autodistrugem şi să-i distrugem şi pe ceilalţi.

Predarea înseamnă o respiraţie adâncă şi o eliberare a rezistenţei şi a tensiunii din corp.

Lasă-ţi jos armele şi scuturile. Aruncă-ţi cuvintele tăioase la gunoi. Ridică steagul alb şi ridică-ţi braţele. Şi “îmbrăţişează-te”, aşa cum eşti. Îmbrăţişează momentul, aşa cum este.

Fă pace cu tine şi vei face pace cu lumea.