Viaţa evoluează, omenirea evoluează, noi ne dezvoltăm.

Dar cât şi până când?

Fiecare dintre noi are o capacitate maximă până la care poate ajunge în evoluţia personală. Un fel de “tavan” de care se loveşte, iar şi iar.

Aceleaşi provocări, dar alte feţe. Aceeaşi durere, dar alte surse. Aceeaşi nelinişte, dar alte motive. Parcă ne rotim în cercuri fără de scăpare.

Sună cunoscut?

E ca şi cum lumea conspiră împotriva noastră. Totul pare să ne meargă pe dos. Şi nimic nu ne susţine.

Chiar merităm să trăim aşa?

Aceleaşi lecţii iar şi iar. Şi parcă nimic nu se prinde de noi. Astăzi este doar o copie a zilei de ieri.

Până când oare?

Până când înţelegem că lumea “conspiră” în favoarea noastră. Până când vedem că nimic nu merge pe dos. Până când realizăm că totul ne susţine.

Până când ne dăm seama că există un “tavan” de care ne lovim.

Până când cuşca în care a stat închisă mintea noastră devine prea strâmtă – iar încorsetarea prea dureroasă.

Fiecare dintre noi are o capacitate maximă de evoluţie. Însă această capacitate este limitată doar de propria noastră percepţie, de propriile noastre convingeri şi de propria noastră identitate.

“Cuşca” noastră este mintea noastră, alcătuită din toate percepţiile, convingerile şi rolurile pe care ni le-am asumat de-a lungul timpului.

Iar singurul mod de a ne lărgi orizontul este demolând “tavanul” – adică demolându-ne convingerile şi ideile. Renunţând la ceea ce credem că este “bine” şi “rău”, la ceea ce “ar trebui” şi “nu ar trebui”, la ceea ce este “corect” şi “greşit”, la păreri, la judecăţi, la noi.

Când reuşim să trecem prin “tavan”, nu mai concepem să trăim cum am făcut-o până atunci. Ni se schimbă perspectiva şi automat se schimbă cine suntem. Şi astfel reuşim să ne depăşim capacitatea maximă de evoluţie.

Până când dăm iar de “tavan”. De un nou tavan, de data aceasta ceva mai înalt ca primul. Şi nu rămâne decât să o luăm de la capăt.

Capacitatea noastră de evoluţie este limitată de capacitatea noastră de a ne reinventa. De a muri şi a renaşte din propria cenuşă, mai buni ca înainte, asemenea păsării de foc.

Câtă vreme rămânem în cuşca noastră, potenţialul de evoluţie zace neexploatat. Depinde doar de noi să facem saltul în conştiinţă.

Tu ce “tavan” alegi să-ţi distrugi?