Pe vremea când eram în liceu mă confruntam cu ceea ce mi se părea atunci cea mai dificilă decizie a vieţii mele – eu la ce facultate vreau să dau?

Am investit foarte mult timp şi energie încercând să descopăr răspunsul. Din simplul motiv că îmi lipsea orice experienţă directă care m-ar fi ajutat să deduc ce mi-ar plăcea să lucrez şi ce nu.

Apoi decizia s-a luat mai mult sau mai puţin de la sine.

Am ales o facultate, pe considerente raţionale. Dar a urmat o altă întrebare – eu ce fac după ce termin facultatea? Mie ce job mi se potriveşte cel mai bine?

Altă decizie, alte bătăi de cap.

Şi întâlnesc acest tipar la multă lume. Inclusiv la oameni care au trecut deja printr-o bogată experienţă profesională şi au ani buni de muncă în spate.

Pentru că în adâncul nostru, cu toţii căutăm o muncă menită să ne împlinească. Cu toţii râvnim la acel job care să ne facă să ne trezim dimineaţa cu un zâmbet pe buze şi să ne facă să ne simţim la sfârşit de zi ca şi cum am vrea să ne întoarcem a doua zi să o luăm de la capăt.

Şi puţini dintre noi au privilegiul de a găsi acest job.

Pentru că puţini dintre noi au stat să se gândească la ceea ce-şi doresc cu adevărat.

Eu am convingerea că în adâncul nostru cu toţii ştim ceea ce ne dorim să realizăm, să experimentăm şi să trăim. Intuim direcţia în care am vrea să se îndrepte viaţa noastră, chiar dacă nu putem spune că ştim cu certitudine acest lucru.

Cu toţii ne simţim atraşi de anumite experienţe. Şi dacă îndrăznim să pornim în acea direcţie, lucruri foarte frumoase încep să se petreacă în viaţa noastră.

Problema nu este faptul că nu ştim ce ne-am dori cu adevărat să facem. Pentru că intuim cu toţii ce ni s-ar potrivi.

Problema este că nu ne dăm voie să mergem în acea direcţie. Şi de aici se naşte confuzia.

Nu contează ce motive invocăm. Câtă vreme nu ne dăm voie să mergem spre visul nostru, vom fi confuzi.

Este ca şi cum am întreba un copil ce îşi doreşte de la Moş Crăciun şi după ce acesta ne-ar spune plin de entuziasm ce vrea să primească, i-am spune “Nu poţi avea acel lucru. Gândeşte-te la altceva”. Evident că al doilea răspuns nu va veni cu acelaşi entuziasm – dacă va veni.

Când opţiunea cea mai atractivă este tăiată de pe listă, nu rămânem decât cu o variantă care “merge”. Dar nu este cea care ne încântă cu adevărat. Şi ştim foarte bine acest lucru.

La fel se întâmplă atunci când ne simţim confuzi. La un moment dat am tăiat de pe listă opţiunea care ni se părea cea mai atractivă. Şi am rămas cu restul. Din care am ales ceva, cel mai probabil cu “capul” şi nu cu “inima”. Şi am ajuns într-un punct în care ne simţim blocaţi sau nesatisfăcuţi şi nu ştim încotro să o apucăm.

Cu cât trece mai mult timp, cu atât devine mai dificilă această decizie. Pentru că dacă ne-am obişnuit să mergem pe tiparul “Aş vrea asta, dar nu se poate”, o să continuăm să găsim motive pentru care nu putem obţine ceea ce ne dorim cu adevărat.

Fie ne gândim că nu avem încă suficientă experienţă ca să reuşim în domeniul dorit.

Fie nu avem banii de care considerăm că avem nevoie.

Fie nu cunoaştem persoanele potrivite.

Dar adevărul este că ne-am obişnuit pur şi simplu să mergem pe calea cea uşoară – care evident că nu ne va aduce niciodată o împlinire profundă.

Am ales să ne punem pe noi pe plan secund. Să renunţăm la cea mai bună opţiune. Şi să ne mulţumim cu ceea ce ne oferă viaţa.

Am învăţat să apreciem şi cadoul pe care nu ni-l doream cu adevărat de la Moş Crăciun. Că doar nu putem să ne arătăm nerecunoscători.

Dar câtă vreme râvnim în adâncul nostru să aflăm care este menirea noastră, nu ne putem mulţumi cu atât. Şi nici nu putem reduce la tăcere acea voce care ne şopteşte că viaţa este mai mult decât o rutină plictisitoare, că nu există numai cuvântul “trebuie”, că suntem făcuţi pentru a experimenta şi a trăi în adevăratul sens al cuvântului.

Şi partea bună este că simţim deja care este acea menire. Simţim care este direcţia în care ne-ar plăcea să se îndrepte viaţa noastră. Simţim ce ne-ar aduce mai multă bucurie, mai mult entuziasm, mai multă pasiune.

Simţim toate aceste lucruri.

Dar greşeala este că supunem aceste sentimente unei analize riguroase. Şi raţiunea noastră găseşte sute de motive de eşec. Şi nu ne rămâne decât să ne alegem ceva mai “realist”, mai “stabil” şi mai “realizabil”.

Calea fiecăruia dintre noi este diferită. Câtă vreme căutăm drumul în afară, ne vom simţi pierduţi.

Abia când vom aduna curajul să privim înăuntru, cu sinceritate şi deschidere, vom reuşi să ne regăsim. Şi vom găsi ceea ce am ştiut dintotdeauna că ne dorim – dar ne-a fost teamă să admitem. Ceva ce fiecare celulă din corpul nostru striga să facem.

Dar mai important decât atât – ne vom descoperi pe noi.

Cel mai greu lucru nu este să descoperim ceea ce ne dorim cu adevărat. Cel mai greu lucru este să recunoaştem faţă de noi şi de restul lumii ceea ce ne dorim cu adevărat – şi eventual să suportăm respingerea şi dezaprobarea celorlalţi.

La final de drum însă, cu toţii vom privi în urmă şi ne vom întreba – sunt mândru de viaţa mea sau am trăit în zadar?