≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Cum să afli ce profesie ţi se potriveşte cel mai bine

Crossroads

Image by Spike Dennis

“Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?”

De-a lungul timpului am avut diferite reacţii la această întrebare. Când eram mică, mă forţa să devin creativă. Puteam să găsesc tot felul de răspunsuri şi de fiecare dată răspundeam altceva. Probabil că am ales la un moment dat fiecare profesie de care auzisem.

Când am crescut mai mare, am început să mă îngrijorez. Întrebarea nu mai era pusă cu aceeaşi atitudine jucăuşă, ci pe un ton cât se poate de serios – “Tu la ce facultate ai de gând dai?”.

Acolo mă blocam destul de des, pentru că nu descoperisem încă răspunsul care să mă mulţumească atât pe mine, cât şi pe toţi cei care întrebau. Răspunsul meu era întâmpinat cu reacţii precum “A, dar dacă faci psihologia o să mori de foame. Mai bine faci politehnica”.

Şi astfel am ajuns să fac ASE-ul. Dar întrebarea aceasta tot nu a dispărut. A ajuns să se transforme în “Ce carieră vei alege după ce termini facultatea?”. Şi eu afişam aceeaşi nedumerire ca în liceu şi îmi doream să nu mi se mai pună niciodată această întrebare – de către ceilalţi.

Nu aveam nimic cu întrebarea în sine. De fapt, şi eu mi-o puneam foarte des. Dar încă mai căutam un răspuns satisfăcător. Aşa că răspundeam de regulă în funcţie de context.

Este foarte bine să nu ştii ce vrei să faci


De fiecare dată când cineva îmi punea această întrebare, mă simţeam presată să răspund ceva. Iar acel ceva nu era mereu adevărul. Mă gândeam tot timpul că oamenii se aşteaptă de la mine să dau un răspuns concret şi să ştiu ce vreau să fac cu viaţa mea.

Dar adevărul este că nu ştiam. Cel mai sincer ar fi fost să răspund “Nu ştiu, dar sunt în proces de descoperire”, însă mă temeam. Nu poţi să spui “nu ştiu”, cu atât mai puţin când persoana care te întreabă este un intervievator. Trebuie să laşi impresia că ai viitorul clar definit şi un plan pe minim cinci ani bine pus la punct.

Pe vremea aceea nu mi-a explicat nimeni că este în regulă să nu ştiu ce vreau să fac. Aceasta a fost concluzia la care am ajuns mai târziu.

De fapt, am descoperit că este foarte bine să nu ştii ce vrei să faci. De ce? Pentru că atâta vreme cât nu ştii ceva, vei căuta. În momentul în care ai un răspuns, căutarea încetează. Şi dacă răspunsul pe care îl ai nu este în totalitate al tău, atunci vei irosi ani întregi făcând ceva ce nu te reprezintă şi nu îţi aduce bucurie.

Este ok să cauţi. Este foarte ok să încerci să te descoperi pe tine prin intermediul cât mai multor experienţe. Şi ca să faci asta, ca să fii deschis către căutare, trebuie să recunoşti că NU ştii încă ce vrei de la viaţă, dar vei face tot posibilul să afli.

Şi când vei fi găsit răspunsul, vei şti. Vei simţi în fiecare fibră a corpului tău că aceea este calea pe care ţi-o doreşti.

O întrebare mai potrivită


“Ce vrei să faci cu viaţa ta?” nu mi se pare cea mai constructivă întrebare pe care ţi-o poţi pune pentru a descoperi ceea ce-ţi doreşti cu adevărat de la viaţă.

Există o întrebare mult mai puternică, ce-ţi va permite să preiei controlul asupra vieţii tale chiar acum, fără să aştepţi să găseşti acea carieră sau activitate care ţi se potriveşte cel mai bine.

Acea întrebare este “Cine vrei să fii?”.

Ce tip de persoană vrei să fii în lumea asta? Care este energia pe care vrei s-o aduci în activităţile tale?

Aceasta întrebare este mult mai eficientă, pentru că ia în considerare faptul că eşti o fiinţă umană – ceea ce înseamnă că în primul rând eşti, iar orice acţiune a ta este doar o consecinţă a felului tău de a fi.

Dacă decizi acum ce fel de persoană vrei să fii şi ce calităţi îţi doreşti să întrupezi, eşti deja cu un pas înaintea celorlalţi. Dacă te hotărăşti apoi ce acţiuni poţi întreprinde concret, ca să transpui acele calităţi în viaţa ta, eşti pe drumul cel bun către viaţa visurilor tale.

În definitiv, viaţa este în primul rând despre “a fi” şi apoi despre “a face”. Oamenii vor ţine minte felul în care te-ai prezentat şi cum i-ai făcut să se simtă, nu neapărat ce ai făcut. Atitudinea ta transpare în orice acţiune. De aceea este important să decizi cum vrei să fii, cum vrei să te perceapă ceilalţi – în orice activitate – şi abia apoi care sunt paşii pe care ai nevoie să-i faci.

Acţiunea este şi va rămâne mereu secundară esenţei şi fiinţei tale.

Şi dacă tot ne apropiem de sfârşitul de an, ce prilej mai bun poţi găsi ca să-ţi pui această întrebare şi să începi noul an întrupând nişte calităţi care te reprezintă?

Te invit să reflectezi şi apoi să laşi un comentariu cu răspunsul tău la întrebarea “Tu ce tip de persoană vrei să fii?” în secţiunea de mai jos.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • Popa Oana
    December 11, 2014, 8:13 am

    Schimbarea mea se manifesta in miii de cuvinte zi de zi.Inclusiv faptul de a nu stii ceea ce voi face concret ma defineste 100&in lumea din jur care stie exact ce face ceas de ceas! Oamenii sunt ultraspecialisti in tot ceea ce fac si spun. Oare ce reflecta cel 1%%%%%% care nu stie decat cine este si simte decat ce va face???

    • December 11, 2014, 11:40 am

      Buna Oana,

      Acei 1% despre care vorbesti tu sunt cei care demonstreaza ca se poate si altfel. Nu trebuie sa te rezumi doar la a alege dintre optiunile care sunt disponibile pe piata si care au fost create de altii. Poate fi cazul in prima instanta, pana intelegi ce vrei cu adevarat. Dar in momentul in care afli cine esti si cum poti sa te transpui in activitati, nu mai este nevoie sa te lasi limitat de ce-ti dicteaza societatea.

      Uita-te in jur. Cauta. Se poate si altfel si multi dintre cei 1% dovedesc ca este posibil.

      Iti multumesc pentru mesaj :).

  • December 11, 2014, 10:16 pm

    Interesant articolul si pentru ca-mi pasa, imi permit sa-ti dau un sfat: nu mai accepta decat job-uri care au legatura cu ceea ce vrei sa fii (life coach).
    In rest, mult succes!
    Love,

  • Maia
    July 29, 2015, 10:40 pm

    Buna …Abia acum am citit articolul tau si as vrea sa iti cer un sfat…Am doar 13 ani,dar,spre deosebire de colegii si prietenii mei care se distreaza la piscina sau in parc,eu ma tot framant in legatura cu viitorul meu…Sa iti povestesc…De mica mi-am dorit sa devin medic(cine nu si-a dorit acest lucru cand era mic)…Eram fascinata de acei ,,omuleti” in halate albe care ma priveau duios,intrebandu-ma ce ma doare,ce e in neregula cu mine…Eram impresionata de bunatatea si blandetea lor si ii admiram,imi doream sa fiu ca ei…Atunci cand am crescut,pe la 11 ani,in clasa a5-a,am descoperit pasiunea mea pentru biologie…A fost si este inca una dintre materiile mele preferate..Eram din ce in ce mai hotarata sa devin medic,pe masura ce timpul trecea…La sfarsitul clasei a6a,i-am spus mamei dorinta mea de a deveni medic…Initial a fost mandra,dar apoi m-a intrebat:Stii ca taxa la Facultatea de Medicina e de 9000 de lei? Stiu,am raspuns,dar voi invata mult si voi intra la buget. Si daca nu intri?Nu imi permit sa platesc taxa…Acesta a reprezentat primul moment in care m-am intrebat daca mai pot ajunge medic..M-am descurajat,dar totusi am continuat sa sper…In clasa a7a,am descoperit alta materie…chimia…O materie frumoasa,interesanta,pe care am ineteles-o fara prea mari probleme…La biologie studiam anatomia umana,care mi s-a parut cea mai interesanta ramura a biologiei.Vazand cat de mult imi plac aceste materii,am avut mai multa incredere..Imi spuneam adesea ca la liceu voi urma profilul stiinte ale naturii,dupa care voi merge la Facultatea de Medicina si dupa ani de studiu,voi ajunge un medic celebru…De curand insa a aparut problema…Nu,nu eram speriata din cauza muncii intense pe care stiam ca va trebui sa o depun,nu ma ingrijora numarul anilor de studiu(doar,in fond, un medic invata toata viata).Nu,nu aceste lucruri m-au ingrijorat subit,ci o discutie cu mama.Vazandu-ma atat de hotarata in dorinta mea de a deveni medic,mi-a spus:Sunt mandra sa vad determinarea ta,dar spune-mi,te vezi practicand medicina pentru tot restul vietii tale?Atunci,nu stiu de ce,a aparut indoiala…N-am inteles de ce…Am ezitat sa raspund…M-am intrebat daca profesia de medic este ceea ce imi doresc cu adevarat,daca nu m-am pacalit in tot acest timp…M-am gandit de asemenea ce profesii imi atrasesera atentia in afara de cea de medic…Mi-am adus aminte ca am cochetat cu ideaa de a deveni editor…Pentru asta,ar fi trebuit probabil sa urmez Facultatea de Jurnalism si ,mai inainte,la liceu,filologie…Nimic nu ma deranja…Imi plac limbile straine,le invat cu usurinta,cat despre istorie…mi-a fost draga…Totusi,n-am fost hotarata…Mi-am adus aminte ca mi-am dorit la un moment dat sa devin arhitect…Profesoara imi spunea adesea ca am talent la desen si ca ar trebui sa urmez Facultatea de Arhitectura…Am meditat la aceasta idee…M-am gandit cat de frumos ar fi sa fac din pasiunea mea dintotdeauna,desenatul,(am uitat sa specific ca de mica adoram sa desenez si cu timpul,am inceput sa dezvolt aceasta pasiune)o profesie in viitor…Brusc mi-am dat seama ca voi avea nevoie si de matematica…Ma crezi sau nu,dar si matematica se afla in topul materiilor favorite…In concluzie,iata-ma ajunsa in impas si sper sa a ajuti cu un sfat…Cum ma pot decide,ce pot face?Sper sa ma ajuti…

    P.S.:Sper sa nu te fi plictisit citind comentariul meu si sa realizezi cat de important este un pentru mine un sfat…

    • July 30, 2015, 7:26 pm

      Buna Maia. Iti voi raspunde la comentariu in decursul zilei de maine, in privat, pe mail 🙂

    • August 2, 2015, 10:47 pm

      Buna Maia, ai primit mail-ul de la mine? Nu mi-ai raspuns la el, asa ca nu stiu daca a ajuns si l-ai citit.