≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Cum să te iubeşti necondiţionat

cum te iubesti neconditionat

Ai auzit-o pretutindeni. Este propoziţia magică folosită pentru a te scăpa de orice lucru negativ din viaţa ta.

“Iubeşte-te necondiţionat.”

Şi este folosită pe bună dreptate ca un panaceu universal. Pentru că dacă am fi capabili să ne iubim cu adevărat aşa cum suntem, ne-ar dispărea majoritatea problemelor pe care le avem.

Nu am mai sta în relaţii disfuncţionale cu parteneri incompatibili, pentru că ne-am respecta suficient de mult ca să nu tolerăm lipsa de respect sau abuzul.

Nu am mai avea probleme cu greutatea sau dependenţele, pentru că nu am simţi nevoia să suplinim lipsa de afecţiune sau golul din interiorul nostru cu alte substanţe.

Nu am mai fi stresaţi, pentru că am sta departe de orice simţim că este mai prejos de ceea ce merităm.

Şi acestea sunt doar câteva din efectele secundare benefice ale iubirii de sine.

Însă cei mai mulţi dintre noi nu sunt capabili să ofere şi să primească iubire autentică.

Ori de câte ori auzim afirmaţia “Iubeşte-te aşa cum eşti” ne uităm nedumeriţi împrejur, pentru că nu ne explică nimeni cum să facem aşa ceva.

Iubirea ca o tranzacţie


Nu ştim să ne iubim autentic, pentru că nu am primit acest gen de iubire din partea părinţilor.
Nu ne-am simţit niciodată iubiţi necondiţionat şi astfel habar n-avem ce înseamnă să iubeşti necondiţionat.

Încă de la o vârstă fragedă am învăţat că iubirea este o tranzacţie.

Facem ceea ce ne cer părinţii, suntem cuminţi, ne purtăm cum vor figurile cu autoritate din viaţa noastră, ca să primim în schimb apreciere şi sentimentul că suntem iubiţi.

Şi de mici învăţăm exact ce mecanisme atrag aprobarea celor mari şi ce comportamente îi fac să ne respingă. Astfel punem semnul egalităţii între a face pe plac altora şi a fi demni de iubire.

Iar această tranzacţie – le facem pe plac părinţilor ca să primim iubire – este perpetuată apoi în toate relaţiile interpersonale pe care le avem.

Orice ne conferă validare din partea altcuiva se traduce prin “mă simt iubit”.

Indiferent dacă acest comportament înseamnă a fi obedient, a minţi, a obţine performanţe foarte bune, a consuma droguri şi alcool sau a întreţine relaţii sexuale premature.

Toate sunt moduri prin care tranzacţionăm iubirea. Pentru că aceste comportamente sunt singurele care ne-au făcut de-a lungul vieţii noastre să ne simţim iubiţi sau demni de iubire.

Nu contează că părinţii chiar ne iubesc. Câtă vreme noi nu simţim această iubire decât atunci când ne purtăm într-un anume fel, vom învăţa să iubim condiţionat la rândul nostru – atât pe noi înşine, cât şi pe ceilalţi.

Iar atunci când părinţii eşuează să ne facă să ne simţim iubiţi, căutăm iubirea în altă parte.

Soluţia pentru toate comportamentele distructive şi autodistructive pe care le avem este iubirea necondiţionată faţă de sine.

Dar cum ne putem oferi iubire necondiţionată dacă nu am învăţat acest lucru?


Cum putem trece brusc de la sentimente de ură, furie, ruşine şi autoînvinuire la acceptare?

Din păcate nu există niciun mod miraculos de a schimba aceste sentimente peste noapte. Dar putem adopta de acum un comportament care să reflecte iubirea de sine şi în timp, aceste sentimente se vor schimba.

Ia-ţi un angajament ca timp de o lună de zile să îţi ghidezi orice comportament şi decizie în funcţie de răspunsul la următoarea întrebare: “Ce ar face cineva care se iubeşte necondiţionat acum?”

La sfârşitul unei luni vei vedea rezultate remarcabile. Şi vei începe să deprinzi comportamentul unei persoane care se iubeşte necondiţionat.

În varianta originală în care am găsit acest exerciţiu, angajamentul trebuie luat pe un an de zile. Însă mi s-a părut prea mult pentru început. După ce treci de prima lună îţi va fi mai uşor să prelungeşti cu încă una, până ce ajungi la un an.

Este rândul tău


Te invit să aplici începând de acum exerciţiul propus. Şi să notezi schimbările care apar. Lasă un comentariu ca să ştiu că ai acceptat provocarea.

De asemenea, dacă ştii alte metode prin care se poate cultiva iubirea necondiţionată, te invit să le împărtăşeşti cu noi în rubrica de comentarii de mai jos.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • Mihaela
    April 15, 2016, 11:46 am

    Buna!
    Mi-a placut articolul. Accept provocarea.
    Ps : faci o treaba grozava!

    • April 15, 2016, 12:09 pm

      Multumesc frumos :). Si felicitari pentru curajul de a accepta provocarea.