Mi se întâmplă uneori să văd pe Facebook poze ale unor foşti colegi de liceu sau de facultate care călătoresc prin lume în locuri care mai de care mai exotice şi par foarte fericiţi.

Sunt reprezentanţi vii ai succesului. Au tot ce şi-ar putea cineva dori: un job într-o companie prestigioasă, bani mulţi, gadgeturi ultimul răcnet şi câteodată fete frumoase lângă ei – sau băieţi, după caz.

Ce mai, au orice motiv ca să fie invidiaţi de oricine.

Şi recunosc că uneori nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost dacă eram eu în locul lor şi aveam tot ce au ei.

Cu siguranţă că ţi s-a întâmplat şi ţie de multe ori să râvneşti la ceva ce au anumite persoane şi să le invidiezi din cauza asta. Şi probabil că te-ai gândit că viaţa nu este dreaptă şi că nu este corect că unii merită să se bucure de lucruri la care alţii nu pot decât să viseze.

Este foarte uşor să cădem în capcana comparaţiei, mai ales în ziua de astăzi, când aflăm tot ce vrem şi ce nu vrem despre ceilalţi prin reţelele de socializare.

Ne uităm la prietenii noştri care par să o ducă mai bine ca noi şi ne gândim că ceasul ticăie şi noi rămânem în urmă.

Unii promovează după câteva luni, iar noi suntem de câţiva ani buni pe acelaşi post.
Alţii călătoresc prin locuri exotice, iar noi ne amintim cum în ultimii câţiva ani am mers doar câteva weekenduri la mare pe litoralul nostru.
Alţii se căsătoresc şi mai fac şi copii, iar noi ne simţim mai singuri ca niciodată.
Şi ca să ne pună capac, mai pun şi o poză cu ei într-o maşină sau într-o casă de lux şi avem reţeta perfectă pentru un week-end stricat de sentimentul de nedreptate – ei de ce au mai mult noroc ca noi?

Cum putem scăpa de impresia că într-un fel sau altul suntem în urmă cu viaţa noastră?

Cum putem să nu ne lăsăm afectaţi de ideea că ceilalţi o duc mai bine ca noi?

Trebuie să fie ceva în neregulă cu noi din moment ce nu putem ţine pasul, nu?

Nu.

Nu este nimic în neregulă cu niciunul dintre noi. Şi viaţa nu este o cursă pentru a ne dovedi valoarea în ochii celorlalţi. De fapt, nu trebuie să dovedim nimic nimănui.

Cu toţii ne dorim să fim fericiţi, însă punem semnul egalităţii între fericire şi realizări lumeşti. Cu cât avem mai multe realizări cu care ne putem mândri, cu atât suntem – sau cel puţin ar trebui să fim – mai fericiţi.

Nu ştiu ce să zic, dar pentru mine această ecuaţie nu a funcţionat niciodată. Fericirea nu a fost niciodată egală cu realizările mele. Nu am avut o singură realizare care să mă facă fericită mai mult de câteva zile. După ce trecea euforia iniţială, totul revenea la normal. Şi fericirea pleca mai departe.

Dacă fericirea este dată numai de realizările noastre, atunci suntem condamnaţi să o căutăm în permanenţă şi să nu o avem niciodată mai mult de câteva clipe.

Nu este o perspectivă tristă? De ce trebuie să fugim mereu după fericire? De ce nu poate să ne fie mereu la îndemână?

De fapt, fericirea ne este mai la îndemână decât credem. Doar că nu o căutăm în locurile potrivite.

Nu vom găsi fericirea în succes. Nu vom fi fericiţi având realizări. Cel puţin nu va fi o fericire autentică şi durabilă.

De multe ori realizările ne aduc alte probleme şi responsabilităţi pe care nu ni le dorim neapărat.

Am reuşit să fim promovaţi, dar acum avem griji suplimentare şi muncă mai multă.
Avem o carieră de succes, dar mai puţin timp pentru noi înşine sau pentru cei dragi nouă.
Avem o relaţie de lungă durată, dar nu ne mai bucurăm de entuziasmul sau de libertatea de la început.

Încercăm să găsim un echilibru între muncă, familie şi gospodărie şi ajungem pe la medici suferind de oboseală cronică sau de alte afecţiuni poate mai grave.

Mai mult nu înseamnă neapărat mai bine.

Unul dintre cele mai dificile lucruri pentru mine a fost să recunosc faptul că fericirea mea are alte definiţii decât fericirea acceptată social şi că succesul pentru mine se traduce prin alţi termeni decât bani, prestigiu, ascensiune în cariera corporatistă şi statut social.

A fost dificil, pentru că în primă instanţă am avut impresia că sunt singură împotriva întregii lumi. Sunt singura “neadaptată” care nu poate să ţină pasul cu ceea ce impune şi dictează societatea şi se simte profund nefericită atunci când încearcă să o facă.

Apoi am descoperit că nu sunt singură. Am descoperit spre marea mea surprindere faptul că în cei mai mulţi dintre noi se află această dorinţă, de a ne putea găsi propria definiţie a succesului, de a ne putea crea viaţa după proprii noştri termeni şi de a nu trebui să dăm socoteală nimănui pentru deciziile noastre.

Adică, pe scurt, cu toţii ne dorim libertate deplină. Şi nimic nu ne aduce mai multă fericire ca această libertate, de a fi stăpânii propriilor noastre vieţi, de a decide cum vrem să ne petrecem timpul, de a putea lua deciziile care ne duc mai aproape de fericirea noastră autentică.

Nu avem de ce să ne comparăm cu ceilalţi. Dar o facem atunci când ne deconectăm atât de mult de sufletul nostru, încât uităm care este definiţia noastră a fericirii. Căci invariabil va fi diferită de cea a vecinilor, colegilor şi prietenilor noştri.

Uneori uităm faptul că suntem diferiţi. Uneori ni se pare mai simplu să ne uităm în jur şi să preluăm definiţia succesului şi a fericirii. Căci dacă nu ne uităm în jur, cum putem să găsim o definiţie?

Singurul loc în care am mai putea căuta ar fi în adâncul nostru. Dar ne temem să ne uităm acolo, pentru că am putea găsi ceva atât de diferit decât ce avem acum, încât ne-ar zdruncina din temelii toată viaţa. Iar asta este o perspectivă mult prea înfricoşătoare.

Vestea cea bună este că fericirea noastră este întotdeauna alături de noi, uneori îngropată adânc, alteori foarte aproape, aşteptând să o redescoperim. Unii oameni ne pot aminti de ea, alţii ne pot face să o uităm. Dar ea ne aşteaptă, răbdătoare, până ce adunăm curajul să privim înăuntru şi să o găsim.

Ne aşteaptă până ce alegem să renunţăm la tot ceea ce nu funcţionează în viaţa noastră şi tot ceea ce nu ne împlineşte, ca să-i facem loc să ne ghideze drumul. Ne aşteaptă până ce nu mai suportăm să trăim după standardele altora şi alegem să ne formulăm propriile definiţii ale succesului. Ne aşteaptă chiar şi atunci când uităm de ea şi ne lăsăm captivaţi de lucrurile minunate pe care le vedem în jur şi pe care ne-am dori să le avem.

Fericirea ne aşteaptă mereu. Ţine numai de noi să încetăm să căutăm în jur validare şi să o regăsim.

Dacă vrei să te reconectezi cu fericirea ta, îţi recomand Manualul de Fericire. Este un material foarte dens alcătuit de mine, care conţine 15 lecţii cu exerciţii care te vor ajuta să-ţi formezi deprinderile necesare pentru o viaţă fericită. Este disponibil în format electronic şi îl primeşti livrat instant pe mail, la preţul de numai 19 lei.