≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

De ce ne îndepărtăm unii de ceilalţi

De ce ne indepartam

Image by Andrew

Multe relaţii încep frumos, pline de iubire şi recunoştinţă. Suntem fericiţi că putem iubi şi putem fi iubiţi, putem comunica şi putem împărţi experienţe.

La un moment dat însă, unele relaţii capătă o altă turnură şi se răcesc. Nu mă refer numai la relaţiile de tip romantic. Vorbesc despre orice gen de relaţie mai apropiată – de prietenie, de părinte – copil şi evident, de iubire romantică.

Ce anume determină separarea? De ce ajungem să ne îndepărtăm unii de alţii?

Pentru că putem fi la o distanţă mare, însă foarte apropiaţi, la fel de bine cum putem fi unul lângă celălalt, însă între sufletele noastre să fie o mare prăpastie.

Mulţi spun că cheia unei relaţii de succes este comunicarea. Eu sunt de părere că trebuie să facem un pas în plus. Comunicarea este importantă, însă are nevoie de un ingredient special.

Iar acel ingredient care ţine două suflete împreună este empatia.

Comunicarea fără empatie este goală. Degeaba vorbim despre noi când nu avem nicio idee despre ce se întâmplă cu cealaltă persoană. Sau nu avem nicio intenţie de a înţelege cealaltă persoană.

Ne îndepărtăm în momentul în care nu ne mai simţim siguri, în care suntem ameninţaţi, în care ceea ce facem este judecat şi pus la îndoială.

Cuvinte precum “Cum ai putut face asta?” sau “Nu ai dreptate” sau “Este o prostie” ne determină să ne ascundem, să protejăm ceea ce avem mai preţios de judecata dură şi dezacordul celorlalţi.

Şi atunci se produce ruptura.

Cu orice dezaprobare pe care o primim, facem un pas în spate. Nu pentru că nu valorizăm relaţia – am da orice să fim înţeleşi şi acceptaţi – ci pentru că ne este teamă. Teamă că nu suntem suficient de buni, teamă că deciziile pe care vrem să le luăm nu vor fi primite cum ne dorim şi teamă că ceilalţi pur şi simplu nu vor să înţeleagă.

Această teamă face ca adolescenţii să se îndepărteze de părinţi, partenerii de cuplu să se certe şi prietenii să nu-şi mai vorbească.

De la dezacord la înţelegere


Empatia presupune să acceptăm validitatea punctului de vedere al celuilalt.
Nu trebuie neapărat să fim de acord cu acel punct de vedere, însă trebuie să căutăm să-l înţelegem.

Empatia înseamnă lipsa rezistenţei şi a respingerii. Înseamnă evitarea negării experienţei celuilalt.

Nu avem cum să înţelegem întotdeauna persoana de lângă noi. Nu avem cum să ştim de ce ia deciziile pe care le ia, ce valori are şi ce răni încearcă să vindece. Dar dacă am căuta să înţelegem, să acceptăm că este diferită de noi, să încetăm să o judecăm sau să o facem să se ridice la propriile standarde, vom avea ocazia să o cunoaştem cu adevărat.

Şi atunci va avea şi ea curajul să ni se arate cu adevărat. Când reuşeşte să se simtă sigură în preajma noastră, se va deschide, precum o floare. Este datoria noastră să o ajutăm să se simtă în siguranţă cu noi.

Empatia poate însemna ca uneori să nu avem dreptate. Şi mulţi dintre noi nu vor să accepte posibilitatea că s-au înşelat şi preferă să compromită relaţia decât să admită că nu au avut dreptate.

Holding Hands

Image by Melvin E

Adevărul este undeva la mijloc


Orice adevăr este subiectiv.
Şi orice experienţă pare întemeiată persoanei care a avut-o. Poate adevărul nostru este diferit de adevărul celor de lângă noi. Însă acest lucru nu subminează validitatea niciunei experienţe.

Empatia ne ajută să recunoaştem şi să onorăm acest adevăr – adevărul din experienţa celuilalt. Şi astfel să deschidem încă o portiţă către comunicarea autentică. Pentru că ori de câte ori cineva ne spune ceva despre noi, este de fapt o afirmaţie despre ei înşişi, despre suferinţa lor şi despre incapacitatea lor de a face faţă situaţiei.

Empatia ne ajută să privim dincolo de aparenţe şi să vedem ceea ce cuvintele nu spun, dar faptele trădează – şi anume că toţi suferim şi încercăm într-un fel sau altul să scăpăm de această suferinţă. Fiecare după propria putinţă. Unii dintre noi se descurcă mai bine, alţii mai puţin.

Empatia este unul dintre cele mai de preţ daruri pe care ni le putem face reciproc. Însă este totodată extrem de dificil de pus în practică.

A sta în faţa altei persoane fără apărare, cu scuturile coborâte şi lipsit de intenţia de a nega, respinge, judeca sau contraataca este una dintre cele mai mari provocări. Pentru că o să ne arate atâtea lucruri dureroase despre noi înşine şi o să ne forţeze să renunţăm la identitatea pe care o avem şi la convingerile de care ţinem. Iar pentru mulţi, acest lucru este atât de insuportabil, încât vom dori să fugim înapoi unde este confortabil.

Dar preţul pe care îl plătim pentru fuga noastră este distanţarea progresivă de persoanele dragi. Cum putem să ne apropiem, dacă suntem înconjuraţi de ziduri?

Trebuie mai întâi să ieşim din fortăreaţă, să ne permitem să fim vulnerabili şi să exersăm empatiaatât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de noi înşine. Numai atunci vom permite sufletelor noastre să se apropie din nou.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • Marius
    May 28, 2015, 10:22 pm

    Oamenii au doua emoții primordiale, iubirea și frica, restul sunt derivate din acestea doua, iti trebuie mult curaj sa iesi din cetate și sa lași scutul protector jos, sa fi vulnerabil în fața hoardelor de dușmani iar pentru a face acest lucru trebuie sa iubești, iubirea e singurul sentiment care anulează opusul lui, frica, cind iubești cu adevărat ( nu ma refer la nebunia indragostitului), esti vulnerabil și în același timp aparat, ști tot dar nu sti nimic, acolo nonsenul lui nu știu capătă un sens

    • May 29, 2015, 10:50 am

      Foarte frumos spus, Marius, multumesc 🙂

  • June 2, 2015, 12:40 am

    Foarte frumos… si adevarat!

    V.M.

    P.S.
    Si foarte frumoasa poza!