Cu toţii avem intenţii bune. Ne propunem tot felul de lucruri menite să ne ajute să avansăm în viaţă. Dar rareori le urmăm până la capăt.

Am stat recent de vorbă cu o persoană care îşi doreşte să slăbească. Şi îşi doreşte să se apuce de sport. I-ar plăcea să meargă la sală sau să iasă la alergat, însă nu are cu cine. Iar altfel nu se poate motiva să o facă.

Mi-am dat seama că problema ei este de fapt alta – nu îşi doreşte suficient de mult să slăbească.

Pentru că dacă ar fi obligatoriu pentru ea să slăbească, ar fi decis că poate să iasă şi singură la alergat. Sau poate găsi alte activităţi care să o ajute să îşi îndeplinească obiectivul.

Dorinţa este doar jumătate din ecuaţie. Mai apare ceva ce ne sabotează intenţiile.

De multe ori se întâmplă să fim “viteji” seara şi să ne propunem “mâine ies la alergat”. Sau orice altceva ne dorim să realizăm.

Şi când vine ziua de mâine, ni se dă posibilitatea să alegem.

“Acum ar trebui să ies la alergat”.

Şi aici intervine propoziţia care ne sabotează fără excepţie.

“Dar nu am chef”.

Dincolo de intenţiile noastre bune, se află acest “chef”, care întotdeauna dispare atunci când avem nevoie de el.

Şi adevărul trist este că nu o să avem niciodată chef să facem lucrurile pe care suntem nevoiţi să le facem pentru a ne atinge obiectivul.

Pentru că aceste lucruri sunt de regulă incomode şi ne forţează să ieşim din zona de confort. Şi ori de câte ori avem de ales între o variantă comodă şi una incomodă, corpul nostru care a evoluat pe parcursul a mii de ani fiind eficient şi consumând minimul necesar de energie, va alege varianta comodă. Invariabil.

Asta se întâmplă ori de câte ori simţim că avem de ales.

Când însă nu mai avem de ales, se petrece un lucru extrem de interesant. Acţionăm fără să mai ţinem cont dacă avem sau nu chef.

Gândeşte-te la o activitate pe care o faci regulat, pentru că “trebuie” şi nu ai de ales momentan. Cum sunt spre exemplu mersul la serviciu sau spălatul pe dinţi.

Observă diferenţa dintre cele două procese. Şi observă cum atunci când nu-ţi dai de ales, faci un lucru chiar şi dacă nu ai chef.

Şi atunci secretul este să nu-ţi mai dai de ales. Să îţi propui şi să acţionezi. Fără să mai stai să te gândeşti dacă ai sau nu chef în acel moment.

Cheful va veni numai ocazional. În niciun caz nu îţi poate aduce un progres sustenabil.

Şi din păcate, dacă îţi doreşti să progresezi, ai nevoie să ignori de multe ori acest “chef” şi pur şi simplu să începi.

Este mult mai simplu decât pare.

De fapt, partea cea mai dificilă este întotdeauna “lupta” noastră cu “cheful”. Acel conflict interior care apare între “ar trebui” şi “nu am chef” ne epuizează şi ne face incapabili de a mai acţiona.

De aceea câştigă de cele mai multe ori “cheful”.

Dar dacă nu ar mai exista deloc această luptă, lucrurile ar fi mult mai simple.

Dacă în loc să stăm să ne întrebăm dacă avem sau nu chef, ne-am ridica pur şi simplu din pat, fără să mai analizăm situaţia, totul ar începe să se mişte în direcţia în care ne dorim.

Şi asta ne va aduce mult mai multe beneficii pe termen lung şi ne va face mult mai fericiţi decât savurarea temporară a “chefului”.

Deci ori de câte ori simţi că “nu ai chef” să faci un lucru care ştii că te îndreaptă în direcţia în care ţi-ai propus să mergi, nu-ţi mai da de ales.

Fă-ţi obiectivul obligatoriu. Şi treci la acţiune.