≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

De ce voinţa nu ne ajută să slăbim şi care este secretul greutăţii ideale

before vs after

Image credit TipsTimes.com by TipsTimesAdmin via Flickr

M-am hotărât mai greu să scriu un articol despre slăbit, având în vedere că nu vizează tema principală a site-ului. Dar primind recent câteva solicitări de acest gen, am decis să-mi ofer perspectiva asupra a ce funcţionează şi ce nu. Şi în special – de ce deseori nu reuşim să slăbim sau să respectăm diete, în ciuda celor mai bune eforturi.

Povestea mea


O să încep prin a prezenta experienţa mea în materie de slăbit, diete şi ceea ce se află dincolo de impulsurile noastre de a mânca.

Din copilărie până în adolescenţă nu am avut deloc probleme de greutate. Eram chiar slăbuţă, având 58 kg şi 1,77m în ultimul an de liceu.

Odată cu începerea facultăţii şi a schimbării stilului meu de viaţă, au început să apară kilogramele în plus. În decurs de un an m-am îngrăşat aproape 7 kg şi mi-am propus să scap de ele.

Am început prin a ţine diete – preferata mea a fost Paleo – şi a face sport. Şi am reuşit să slăbesc.

Dar povestea nu se termină aici.

Dieta mi-a afectat sistemul endocrin şi am fost nevoită să renunţ la ea. Drept urmare, m-am îngrăşat din nou. Apoi am decis să o reiau şi am slăbit iar.

Au fost nişte ani în care slăbeam şi mă îngrăşam în jur de 8 kg.

Până în anul 2012, când am trecut printr-o perioadă mai dificilă. Atunci am dezvoltat o dependenţă de dulciuri, care m-a ţinut multă vreme şi m-a făcut să cântăresc 72 kg.

Din cauza acelei dependenţe nu mai puteam să urmez diete, pentru că invariabil le întrerupeam cu dulciuri.

Timp de mai bine de doi ani am căutat metode sustenabile de a slăbi. Nu reuşeam să menţin un stil de viaţă echilibrat şi aveam perioade “bune”, urmate de perioade “rele”.

Şi într-un final am descoperit ce anume funcţionează cu adevărat. Am slăbit, de data aceasta fără intenţie şi fără diete, fără prea mult sport şi mâncând dulciuri. Acum am 63 kg şi sunt foarte încântată de cum arăt.

De ce voinţa nu funcţionează


Prima dată când am slăbit, m-am folosit de voinţă. Şi am obţinut rezultatele dorite. Am urmat dieta Paleo, ceea ce înseamnă că am renunţat complet la dulciuri, cereale şi eventual lactate. Şi am reuşit să slăbesc mult într-un timp relativ scurt.

Şi atunci de ce afirm că voinţa nu funcţionează?

Pentru că atunci când ne folosim de voinţă, ne aflăm în război cu noi înşine. O parte din noi spune “nu” şi alta spune “da”. Şi astfel, o parte din noi încearcă să suprime altă parte din noi.

În cazul dietelor, partea raţională suprimă partea instinctuală. Noi ne dorim să mâncăm prăjitura, dar ne gândim la toate motivele pentru care nu este bine să o facem.

Care este rezultatul unui război? Cineva are mereu de pierdut.

Capacitatea voinţei este mică. Voinţa este ca un rezervor de energie, care se epuizează câte puţin cu fiecare folosire. În zilele noastre “bune”, când nu avem prea mulţi factori de stres, voinţa merge de minune şi raţiunea câştigă. În zilele noastre “proaste” când nimic nu merge cum ne dorim, voinţa se epuizează repede şi prăjitura devine mult prea atrăgătoare. Şi instinctul câştigă.

Iar acest război continuă.

Dar până când?

Până când una din părţi o învinge definitiv pe cealaltă – şi atunci câştigă fie raţiunea care ne împinge instinctul în inconştient, fie instinctul care ne face să ne pierdem controlul.

Când câştigă raţiunea devenim rigizi şi intoleranţi faţă de oricine care nu se poate “ridica” la acelaşi nivel ca noi şi nu poate afişa acelaşi control de care dăm noi dovadă. Ne mândrim cu realizarea noastră – care de fapt nu este o realizare, ci o adâncire a suferinţei noastre. Iar instinctul suprimat va găsi alte căi pentru a se elibera.

Când câştigă instinctul ştim cu toţii ce se întâmplă. Proporţiile noastre încep să crească :).

Şi fenomenul descris mai sus este valabil în cazul oricărei adicţii.

Obiceiuri proaste


De multe ori se poate întâmpla ca această “luptă” din noi să continue multă vreme, chiar şi după ce factorii care au determinat-o dispar. Şi asta pentru că acţiunea distructivă – care înainte ne-a ajutat – s-a transformat într-un obicei prost, de care acum nu mai putem scăpa.

Poate în primă instanţă mâncăm dulciuri de stres. Însă apoi o facem din reflex, mult timp după ce stresul iniţial a dispărut. Poate apar alte surse de stres, pe care le corelăm apoi cu acest obicei. Şi iată că în scurt timp dulciurile ajung să fie mijlocul prin care ne eliberăm temporar de stres – şi un obicei foarte prost cu care suntem blocaţi.

Când de fapt ceea ce căutăm noi este o modalitate eficientă de a ne administra emoţiile, a face faţă provocărilor din viaţa noastră şi a scăpa de obiceiul prost de a căuta refugiu în mâncare.

Weight

Image by Rohit Mattoo via Flickr

Soluţia de durată


Singurul mod de a scăpa de acest ciclu vicios este punând capăt “războiului”.

Întrebarea este, desigur, cum facem asta?

Onorând ambele părţi din noi care se află în conflict.

Şi renunţând definitiv la dietă.

Problema cu greutatea nu este de fapt greutatea – oricât de ciudat ar suna. Nu asupra greutăţii trebuie să ne focusăm. Putem deci uita de cântar şi de oglindă.

Problema este războiul din noi. Şi aici trebuie să acţionăm, dacă vrem o soluţie sustenabilă pe termen lung. Altfel nu vom ajunge decât iar şi iar în cicluri interminabile de slăbit şi îngrăşat.

Cum onorăm ambele părţi din noi – mai ales pe cea care vrea să se repeadă incontrolabil asupra dulciurilor?

Dându-le atenţie. Şi acceptare. Şi iubire.

Concentrându-ne atenţia asupra a ceea ce simţim în momentele în care se declanşează mâncatul excesiv.

Trebuie să ne transformăm în observatori. Să fim martori la ceea ce se întâmplă în noi, fără să luăm parte la acel proces. Să ne suspendăm judecata. Să fim curioşi – să descriem senzaţia fizică din corpul nostru. Şi în măsura în care putem – să proiectăm iubire asupra acelei senzaţii. Să acceptăm că este o parte din noi şi că este normală.

Datoria noastră este să stăm cu senzaţia aceea, acordându-i toată atenţia şi iubirea noastră, până dispare. Şi te asigur că la un moment dat dispare.

Procesul este extrem de simplu, însă deloc uşor. Pentru că primul impuls va fi mereu să ne distragem atenţia de la ceea ce simţim. Iar senzaţiile nu vor fi întotdeauna plăcute. Însă întotdeauna vor dispărea, dacă le acordăm atenţie şi iubire necondiţionată.

Singura regulă pe care trebuie să o urmăm


Cu cât trecem mai des şi mai mult prin acest proces, cu atât senzaţiile care apar vor fi mai rare şi de intensitate mai slabă. Până ce la un moment dat vor dispărea complet.

Iar greutatea se va ajusta în timp, ca rezultat al eliminării exceselor. Nici nu este nevoie să ne concentrăm asupra greutăţii şi a dietelor. De fapt, recomandată este renunţarea la orice formă de dietă.

Singura regulă pe care trebuie să o urmăm este să mâncăm atunci când ne este foame şi – foarte important – să ne oprim când ne săturăm. Indiferent câtă mâncare mai rămâne în farfurie. Atât!

Evident, este de dorit să mâncăm alimente cât mai naturale şi mai puţin procesate chimic.

Slăbitul în doi paşi simpli


Spuneam într-un articol mai vechieste greşit să ne concentrăm asupra obiectivelor noastre, pentru că nu avem controlul direct asupra lor. Mai eficient este să ne îndreptăm atenţia spre lucrurile pe care le putem controla, adică spre comportamentele noastre.

Primul comportament pe care îl putem controla este acceptarea oricăror senzaţii care apar în corpul nostru, fără a acţiona asupra lor. Iar al doilea comportament este mâncatul conform regulii “mâncăm doar când ne este foame şi ne oprim când ne săturăm”.

Dacă renunţăm la obiectivul de a slăbi un anumit număr de kilograme (eventual într-un anumit interval de timp) şi ne concentrăm doar asupra acestor două comportamente, rezultatele vor apărea negreşit. Nu vor fi spectaculoase, însă vor fi permanente.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • zibusor
    May 21, 2015, 5:47 pm

    Been there, done that. Exact asa e cum spui. In primul rand trebuie sa te cunosti si sa te accepti, inclusiv partile care ar putea fi numite defecte si pe care eventual ai vrea sa le schimbi.

    Eu am avansat – cand ma satur pot sa las mancarea mea. Dar nu pot sa las mancarea colegilor :))

    • May 23, 2015, 10:30 am

      Bravo, atunci esti deja la pasul doi, cel cu scapatul de “obiceiurile proaste” – in cazul tau obiceiul de a manca de la colegi :).
      Evident, doar daca iti doresti sa slabesti, ca altfel nu vad de ce ar fi neaparat un obicei prost 😛