≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Eşti suficient

DGJ_4279 - Butterfly at Cape d'Or Lighthouse

Image by Dennis Jarvis via Flickr Creative Commons

De când ne facem apariţia în această lume, societatea începe să pună accentul pe îmbunătăţirea noastră.

Învăţăm de la părinţi cum să ne comportăm exemplar. Şi suntem pedepsiţi când nu reuşim să ne ridicăm la standardele impuse.

Mergem la şcoală, unde trebuie să luăm note mari şi să avem o performanţă cât mai bună la toate materiile.

În timp, focusul nostru ajunge să fie pe acele materii la care nu luăm notele cele mai bune. Lor le acordăm atenţie sporită. Acolo ne iau părinţii meditatori. Acelea sunt “slăbiciunile” noastre şi zonele în care încercăm să ne îmbunătăţim performanţa.

Apoi la locul de muncă apar aceleaşi provocări.

Trebuie să ne atingem obiectivele. Şi suntem corectaţi acolo unde nu am avut cea mai bună performanţă. Compania este focusată pe minimizarea greşelilor şi îmbunătăţirea noastră.

În viaţa personală avem aceeaşi tendinţă – şi nici nu-i de mirare, având în vedere cum am fost condiţionaţi de-a lungul timpului. Scopul nostru este să găsim zonele problemă şi să le remediem. Atenţia noastră se îndreaptă asupra lucrurilor care nu merg sau care nu ne plac. Şi ajungem să citim articole de dezvoltare personală, în speranţa că poate vom reuşi să ne ridicăm la standardele pe care le avem pentru noi şi pentru ceilalţi :).

Şi oricâte încercări de a ne îmbunătăţi avem, de multe ori simţim că nu este suficient. Chiar şi atunci când reuşim să ne impunem o rutină pe care o respectăm şi ajungem la performanţa pe care ne-o dorim, parcă tot mai lipseşte ceva.

Ingredientul lipsă


În încercarea noastră de a corecta toate defectele pe care le găsim, uităm un lucru esenţial.

Faptul că suntem suficienţi, aşa cum suntem.

Nu trebuie să luăm notele cele mai bune. Nu trebuie să avem cea mai bună performanţă. Nu trebuie să ne măsurăm valoarea în funcţie de numărul de realizări pe care le avem.

Nu ne trebuie nimic din acestea pentru a fi valoroşi. Suntem suficienţi.

Şi adevărul este că undeva în adâncul nostru, cu toţii râvnim să auzim aceste cuvinte de la cei dragi nouă.

Vrem să ni se spună atunci când am avut o zi proastă, în care nimic nu a mers aşa cum ne-am dorit, că noi contăm mai mult decât atât şi că suntem suficienţi.

Vrem ca părinţii şi partenerii să ne încurajeze atunci când o dăm în bară şi nu ne ridicăm la aşteptările lor. Vrem să ne spună cât ne apreciază intenţia şi eforturile şi că orice s-ar întâmpla, tot merităm dragostea lor.

Vrem să simţim că suntem suficienţi.

Ne dorim cu toată fiinţa noastră să ştim că valoarea noastră nu depinde numai de rezultatele pe care le avem şi de lucrurile pe care le bifăm.

Vrem ca şi atunci când greşim, când avem un comportament “inacceptabil”, când obosim şi ne lăsăm garda jos să fim suficienţi.

Vream să fim acceptaţi cu părţile noastre mai puţin bune. Şi deşi le avem, vrem să ştim că suntem suficienţi. Vrem să nu ne mai istovim ascunzându-le şi încercând să le corectăm.

Râvnim în adâncul nostru să fim suficienţi.

Şi până nu avem această garanţie, că indiferent ce facem suntem suficienţi, vom alerga neîncetat după moduri în care ne putem dovedi valoarea în ochii altora. Vom căuta să obţinem următorul trofeu, următoarea apreciere, următorul succes. Şi vom fi foarte duri atât cu “eşecurile” noastre, cât şi cu ale celorlalţi.

Dar inevitabil vom eşua. Vom fi puşi iar şi iar în situaţia de a ne privi imperfecţiunea în ochi.

Şi oricât de greu ni s-ar părea să o facem, este singura cale către eliberarea noastră din aceasta cursă fără sfârşit.

Trebuie să ne privim toate părţile “urâte” care ies la suprafaţă. Trebuie să încetăm să ne ascundem de ele şi să le recunoaştem.

Şi de îndată ce o facem, un lucru minunat se va petrece.

Vom recunoaşte faptul că suntem suficienţi. Că oricât de mult am încerca să fim perfecţi, întotdeauna va exista ceva ce ne va scăpa. Şi că tocmai în această imperfecţiune constă frumuseţea vieţii.

Vom înţelege că valoarea noastră nu are nimic de-a face cu numerele pe care le strângem de-a lungul vieţii. Şi că în momentul în care nu vom mai fi, nimeni nu va menţiona toate aceste numere.

Tot ce va conta este măsura în care am reuşit să oferim iubire – oamenilor din viaţa noastră şi nouă înşine.

Eşti suficient. Restul începe de aici.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • vali
    October 15, 2015, 2:09 pm

    Nu-l pot da mai departe. Nu sunt de-acord. Am inceput cu multi de nu, inca unu si gata :D. Nu este suficient, se poate mai mult. Problemele mari trebuiesc rezolvate pentru ca se poate cu ajutorul potrivit. Sa fim mai buni, iara putem incerca iar si iar, in fel si chip pana reusim. Vom reusi. Uneori obosim si avem nevoie de o pauza, e ok, trebuie sa ne-o oferim, sa accetam ca nu tragem intotdeauna 120% sau 60%, ca uneori vrem -20%, trebuie sa ni-l oferim si apoi sa incercam din nou. Cu asta pot fi de acord, dar suficienti?!?! Nu. T.I. are o melodie No Mediocre :). Mersi si have Fun!

    • October 15, 2015, 6:06 pm

      Buna Vali,

      Multumesc pentru comentariu. Eu sunt foarte de acord cu ce ai scris :). Trebuie sa incercam iar si iar sa fim mai buni si sa evoluam. Doar despre asta este si site-ul meu :).

      Articolul acesta este mai degraba despre motivatia din spatele nevoii noastre de a fi tot mai buni. Daca suntem manati de un sentiment apasator de insuficienta, daca simtim ca nu suntem de ajuns, atunci nici nu vom reusi sa facem schimbari durabile. Tot ce facem va fi in incercarea de a acoperi si a masca insuficienta pe care o resimtim. Si eforturile vor fi in zadar, pentru ca nu scapam de acel sentiment pana ce nu-l acceptam.

      Daca in schimb ne acceptam si partea “intunecata”, cu toate acele sentimente urate, vom putea continua sa devenim din ce in ce mai buni, dar vom fi manati de o alta forta – mai curioasa si mai jucausa.

      Nevoia de a evolua este adanc inradacinata in noi, deci nu despre asta e vorba. Nu trebuie sa incetam sa fim mai buni. Nu trebuie sa incetam sa ne dorim sa fim excelenti in ceea ce facem. Trebuie sa incetam sa ne ascundem slabiciunile sub aparente realizari. Trebuie sa redevenim completi si suficienti pentru a putea descoperi realizarile care ne aduc cu adevarat fericire.

      • Vali
        October 16, 2015, 12:14 pm

        Frumos spus. Mersi 🙂