≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Îţi place să te joci cu ideile dar nu le implementezi niciodată?

prins in vise

Multora dintre noi ni se întâmplă să stăm să “rumegăm” luni în şir la un proiect – uneori chiar ani de zile – fără să facem ceva consecvent în acea direcţie.

În cel mai bun caz acţionăm sporadic, din când în când, în funcţie de cheful din ziua respectivă. Dacă spre exemplu ne trezim într-una din zile mai inspiraţi, o să cercetăm ceva sau o să vorbim cu cineva despre planul nostru. O să le povestim în detaliu cum vom reuşi să ne realizăm marea idee.

Dar de cele mai multe ori ne vom opri la vorbe.

Ce se întâmplă de fapt? De ce nu reuşim să trecem în faza de acţiune?


Suntem blocaţi în ceea ce numesc americanii “analysis paralysis”, adică pe româneşte paralizia provocată de supraanaliză.

Ne gândim atât de mult la ideea noastră, o întoarcem pe toate părţile posibile, alcătuim nenumărate planuri… şi atât. Apoi revedem planurile, le ajustăm, ne asigurăm că totul este perfect, vorbim despre ideea noastră cu oricine este dispus să ne asculte… şi atât.

Şi practic nu ajungem să facem nimic concret, dincolo de faza de planificare şi vizualizare.

Pentru că această planificare şi vizualizare ne conferă o stare de bine. Ne simţim inspiraţi şi mulţumiţi. Şi de cele mai multe ori devenim dependenţi de această euforie şi ne oprim la ea.

Rotirea prin lumea ideilor ne poate produce foarte multă plăcere. Ne poate conferi un sens şi o direcţie. Ne poate da speranţa unui viitor mai bun. Şi acesta este un sentiment foarte satisfăcător.

Acţiunea nu oferă atâtea recompense imediate ca imaginaţia.

Când vine vremea să ne suflecăm mânecile şi să ne punem pe treabă, ne dispare starea euforică. Coborâm din lumea ideilor şi trebuie să ne “murdărim pe mâni”. Şi de multe ori nu este atât de plăcut.

Din contră, chiar. Uneori poate fi de-a dreptul înspăimântător, dat fiind faptul că acţiunea ne va scoate deseori din zona noastră de confort – lucru care numai plăcere nu ne face.

Şi astfel ne întoarcem la reveria noastră. Şi rămânem acolo, unde este cald şi confortabil şi ne simţim bine cu noi înşine.

Iar acest scenariu se poate derula vreme îndelungată, până ce vom avea luciditatea să privim realitatea şi să realizăm că nu vom ajunge niciodată la visul nostru în felul acesta.

Fantezia de evadare


Mulţi dintre noi nici nu-şi doresc să îşi realizeze vreodată visul. Pentru ei a visa este ca o oază de speranţă şi lumină într-o lume întunecată şi sumbră. Au nevoie de acel vis ca un ultim licăr de viaţă. Se agaţă de el când nu le mai rămâne nimic altceva care să le dea sentimentul că sunt vii.

Visează numai din dorinţa de a scăpa de circumstanţele prezente, care au devenit de nesuportat. Nu pentru vis în sine.

Visele sunt plăcute, însă ne menţin blocaţi. Dacă ne simţim bine gândindu-ne la ce vrem să facem, ne putem păcăli cu ideea că situaţia noastră de viaţă nu este pe atât de rea pe cât pare de fapt.

Este ca atunci când bei alcool. După câteva pahare nimic nu te mai deranjează şi nu te mai afectează. Toate problemele capătă un rol secundar şi te simţi bine.

La fel se poate întâmpla cu euforia dată de planificarea şi visarea excesivă. Ne poate da impresia falsă că lucrurile sunt roz, când de fapt nu sunt.

Acţiunea este singura care ne poate scoate dintr-o stare neplăcută şi ne poate debloca atunci când simţim că nu avem ieşire.

Primul pas înspre visul nostru este cheia către eliberarea din capcana fanteziei.

Visele, deşi ne fac să ne simţim bine, nu au o altă utilitate mai presus de a ne inspira. Adică, dacă nu facem nimic altceva decât să visăm, vom lua visul cu noi în mormânt. Iar aceasta este o perspectivă mult mai tristă decât cea de a ne lua inima în dinţi şi a acţiona.

Oamenii aflaţi pe patul de moarte rareori regretă ceea ce au făcut. De cele mai multe ori regretă ceea ce nu au avut curajul să facă. Nu este cazul să fii unul dintre ei. Mai bine înveţi de la ei şi trăieşti astfel încât să nu ajungi să ai regrete în ultima clipă a vieţii.

Visele nu sunt realizate în momente rare de inspiraţie puternică, ci în momente dese şi consecvente (a se citi “zilnice”) de acţiuni mici şi repetitive. Acelea sunt cele care în timp creează inerţie.

Când mergem cu o maşină, consumul cel mai mare de energie este la început, în momentul în care pornim motorul. După ce demarăm, consumul scade şi maşina se foloseşte mult de inerţie.

Acelaşi principiu este valabil şi când acţionăm în direcţia viselor noastre. Cel mai mare efort îl depunem la început. Tocmai de aceea există şi entuziasmul care ne susţine. Rolul său este în a minimiza percepţia noastră asupra dificultăţii acelei sarcini.

Iar pe măsură ce acţionăm, căpătăm inerţie. Lucrurile încep să prindă un mers al lor şi să se mişte mai mult sau mai puţin de la sine. Şi partea bună este că vor începe să apară şi rezultatele.

Dacă în schimb alegi doar să porneşti din când în când “maşina”, să mergi câţiva metri şi apoi să te opreşti, nu doar că nu vei ajunge prea departe, dar vei consuma mult mai mult “combustibil” – adică energie fizică, mentală şi emoţională – decât dacă ai rămâne în mişcare – adică dacă ai acţiona consecvent cu paşi mici.

Şi dacă acei paşi mici sunt prea inconfortabili, fă-i şi mai mici. Atât cât să fie suportabili, dar să te provoace cât de cât.

Iar în timp vei ajunge să realizezi că ceea ce a fost în mintea ta era numai o fantezie. Viaţa adevărată se trăieşte în realitate.

Este rândul tău


Te-ai aflat vreodată în scenariul descris mai sus, în care ai rămas blocat în etapa planificării şi a gândirii excesive? Dacă da, cum ai reuşit să depăşeşti acel moment? Te invit să laşi un comentariu în rubrica de mai jos.

Şi dacă te-ai regăsit în imaginea din acest articol şi ai în prezent această problemă, te invit să te gândeşti la acea acţiune mică, repetitivă şi consecventă pe care o vei face începând de astăzi zi de zi şi să îţi iei un angajament în rubrica de comentarii de mai jos.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • Ciprian
    April 28, 2016, 12:30 pm

    Buna,
    imi place foarte mult cum ai descris articolul acesta, desi ma regasesc in ce ai scrii acolo, trebuie sa recunosc ca de atatea ori am facut o sumedenie de planuri pe hartie, idei marete, dar cand a fost vorba sa le pun in practica, am ezitat( ca nu am avut bani, ca imi era lene, ca traim intr-o tara de kk, s.m.d.p….). Ulteror mentalitatea mea si situatia materiala s-a mai schimbat dea lungul anilor, am inceput sa mai misc, sa mai plec din Romania, doar ca sa vad un drum spre visele mele,sau o speranta macar.
    E adevarat ca nu am citit toate articolele postate de tine, sunt foarte sceptic cand e vorba de programat mentalitatea mea si pot zice ca o iau cu pasi mici (dupa cum ai scris), cat despre propunerea de curs, ma tem ca nu pot sa ma pronunt clar deoarece nu citesc asa de mult, defapt citesc atat de rar si atunci doar subiecte care ma pasioneaza si imi provoaca curiozitate peste limitele normalului, poate chiar supranaturalului.
    Idea principala este ca de nu trecem prin aceste lucruri marunte ale vietii, nu putem ajunge la maturizarea dorita si nu am mai discuta ca acum in prezent. Iti multumesc pentru reamintirea “actiunii cu pasi mici” care a fost foarte interesanta si iti urez o saptamana minunata cu iepurasi si oua verzi.
    Cu drag Ciprian,
    Sarbatori fericite!

    • April 28, 2016, 12:43 pm

      Buna Ciprian,

      Iti multumesc mult de tot pentru feedback si ma bucur ca am reusit prin acest articol sa te fac suficient de curios ca sa-l citesti :).

      Sunt total de acord ca avem nevoie sa ne maturizam ca sa capatam perspectiva si pentru asta trebuie sa trecem prin tot felul de experiente si lucruri marunte ale vietii.

      Multumesc si pentru urari. Iti doresc asemenea, sarbatori fericite si linistite.

      • Ciprian
        April 28, 2016, 1:22 pm

        Mai degraba in loc de cariere si alte prostii, as prefera sa descopar in practica nu doar teoretic, cum sa identific iubita perfecta pentru mine, sunt divortat din 2010 dupa 7 ani de casnicie si tot nu reusesc sa ma hotarasc pe calitatile persoanei pe care o caut, e parca sunt inconjurat de oameni cu lacat in nas nu doar la creier si ma sperii de gandirea lor cand stau fata in fata. Eu sunt de parere ca perehea potrivita nu o gasesti in bar club beata si tatuata pana in gat, desi sunt inconjurat la tot pasul. Daca nici la 30 de ani nu sunt capabil sa identific pe cine caut langa mine sa construiesc o viata, atunci cand? La 80?

        • April 29, 2016, 4:46 pm

          Subiectul relatiilor va ramane intotdeauna unul delicat :).
          Recunosc ca relatiile nu sunt specialitatea mea si ca am avut destul de mult de furca in acest domeniu pana am reusit sa gasesc ceea ce cautam. Si a trebuit sa lucrez foarte mult la atitudinea mea si la trecut ca sa nu mai am parte de roller-coastere emotionale. De aceea sugerez ca pentru a gasi un partener ideal, trebuie sa devii tu mai intai o persoana potrivita pentru acel gen de partener.
          Uite, Tony Robbins avea o metoda foarte eficienta. Faci o lista cu caracteristicile partenerului ideal (ce sa aiba, ce sa nu aiba, ce este obligatoriu si ce este optional). Apoi faci o lista cu trasaturile partenerului ideal al acelei persoane (adica de ce fel de persoana ar fi atras cineva cu acele caracteristici). Daca o vrei pe una frumoasa, desteapta si culta, asteapta-te sa caute si ea un partener frumos, destept si cult, spre exemplu. Si in cele din urma, iti pui intrebarea ce poti face TU ca sa devii acel partener ideal. Si te focusezi pe dezvoltarea ta personala, nu pe cautarea partenerului.
          Oricum, din ce am vazut, atunci cand cauti, nu gasesti. Oportunitatile apar fix cand te astepti cel mai putin. Succes 🙂

          • Ciprin
            April 29, 2016, 6:04 pm

            Frumos, o parte din teoria asta am citit-o si eu in trecut, multumesc pentru reamintire, problema cu care ma confrunt eu este prin ce metoda sa intru in contact cu persoane de sex feminin, pentru ca baietii stau cu baietii, fetele stau cu fetele in grup… Daca metoda de facebook nu functioneaza (pentru ca ma enervez foarte repede si nu reusesc sa transmit mesajul dorit fara a fi fata in fata) si barul nu il fregventez (pentru ca nu sunt un bautor inrait), ce metode de a interactiona cu persoanele de sex feminin mai raman de explorat?
            Eu sunt sigur de mine si stiu ca pot sa fac o familie, dar imi trebuie cineva cu o mentalitate nu distructiva cum o au marea majoritate a romanilor, creativa suficient sa puna stalpii unei relatii cu mine, oferindu-mi motivatia sa lupt pentru ea. Poate cer prea mult, dar sunt si visator si realist.Identific o serie de jocuri a dragostei care mie nu imi aduc placere si le las sa joace singure in hora pe fete. Multumesc.

          • April 29, 2016, 8:20 pm

            Din ce am vazut eu (si din experienta mea) cele mai reusite relatii sunt intre persoanele care au o pasiune comuna. Eu, spre exemplu, l-am intalnit pe sotul meu la sala de arte martiale.
            Asa ca o recomandare ar fi sa te apuci de un hobby social sau un curs. Dar sa fie ceva care chiar te intereseaza, nu ceva ce faci doar de dragul de a cunoaste fete.
            Sau mai ai varianta de friends of friends, care iar pare sa mearga destul de bine. Iesi in oras cu amici de-ai tai care sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine si cu cercul lor de prieteni, ca sa cunosti oameni noi, fata in fata, cum iti place 😉

          • Ciprian
            April 29, 2016, 11:35 pm

            Multumesc frumos, inca un raspuns inteligent la care ma asteptam si vroiam o aprobare, sanatate si sarbatori fericite de pasti!

          • May 1, 2016, 11:47 am

            Multumesc mult, sarbatori fericite asemenea!