Image by Anne-Lise Heinrichs via Flickr Creative Commons
Una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm este indecizia.
Indecizia ne sabotează, indecizia ne epuizează şi indecizia ne blochează.
Consumăm o groază de energie încercând să ne dăm seama ce vrem de fapt să facem cu viaţa noastră sau ce ni se potriveşte mai bine – de multe ori “ce” poate fi înlocuit şi cu “cine”.
Şi ori de câte ori ne aflăm în această situaţie, evităm să luăm decizii. Dacă decizia noastră nu este cea bună? Dacă aflăm pe parcurs că ne-am înşelat? Dacă ceea ce credeam că este bun pentru noi se dovedeşte a fi o povară?
Avem nevoie să ştim dinainte ce ar fi bine să facem, pentru a evita bătaia de cap şi complicaţiile unei decizii “greşite”.
Evităm să luăm “decizia cea mare” până ce nu suntem siguri că totul va merge cum ne dorim. Pentru că nu ne dorim încă o dezamăgire. Nu vrem ca lumea să ne arate cu degetul şi să ne spună “ţi-am zis eu că n-o să meargă”. Şi sub nicio formă nu ne dorim să simţim că am eşuat.
Dar care este rezultatul acestui mod de gândire?
Rezultatul este că decizia se ia de la sine.
Nu există a decide şi a nu decide. Pentru că ori de câte ori evităm o decizie, pur şi simplu decidem să continuăm să facem ceea ce am făcut până atunci. Şi să trăim consecinţele acţiunilor noastre.
Decizia este ceva abstract. Nu putem practic să vedem o decizie din afară. Putem vedea numai acţiunea care o însoţeşte.
Şi cineva care nu ştie de incertitudinea noastră va vedea numai că facem tot ce am făcut şi în trecut. Deci nimic nu se schimbă.
Problema indeciziei
Creierul nostru este ca un super-computer. Procesează informaţii şi pe baza acestora ia decizii.
În absenţa unor informaţii noi nu poate decât să recicleze informaţiile vechi. De aceea spun că rămânem “blocaţi” în indecizie. Nu vom ajunge la concluzii noi în absenţa unor informaţii noi.
Degeaba mergem la toţi prietenii noştri şi le cerem o părere. Fiecare va avea cel mai probabil o altă viziune asupra lucrurilor. Şi oricum nu ne dorim să ştim cu adevărat părerea lor, ci vrem ca doar să ni se confirme punctul de vedere.
Ceea ce ne trebuie de fapt este experienţă.
Un contact tangibil cu opţiunea pe care o luăm în considerare. O acţiune vizibilă în direcţia pe care o tatonăm.
Pentru că această experienţă este însoţită de un amalgam de emoţii şi numai emoţiile ne pot scoate din sfera mentală şi clarifica ceea ce ne dorim cu adevărat să facem.
În absenţa oricărei experienţe directe nu putem decât să rămânem în lumea fanteziei, care poate fi oricât de frumoasă sau înfricoşătoare vrem noi.
“Claritatea vine din angajament, nu din gândire.“ ~ Marie Forleo
Claritatea este precedată de acţiune. Iar entuziasmul şi inspiraţia o urmează, nu apar înaintea ei.
Poate că incertitudinea te ajută să păstrezi încă intactă acea imagine a idealului şi îţi dă speranţa că într-o bună zi vei reuşi să scapi de toate poverile care acum nu-ţi permit să te îndrepţi spre el.
Dar între timp, viaţa ta este alcătuită din toate acţiunile mici şi repetitive pe care le faci zi de zi. Viaţa ta este decizia de a rămâne unde eşti acum.