
Image by Drew Bandy
Sunt sigură că îţi este foarte familiar acest scenariu – te apuci de o activitate nouă cu mult entuziasm, însă după o vreme parcă îţi piere cheful. Lucrurile nu mai sunt cum erau. Te plictiseşti şi începi să tragi de tine ca să mergi mai departe.
Acelaşi lucru se poate întâmpla nu numai cu o activitate, ci şi cu o persoană. După ce trece perioada de “îndrăgosteală” te trezeşti întrebându-te de ce s-a schimbat celălalt.
Dar singurul lucru care s-a schimbat este atitudinea ta. Îţi voi explica exact în ce fel şi ce poţi face.
Pe vremea când mă aflam în căutarea pasiunii mele am avut multe joburi. Fiecare dintre aceste joburi m-a încântat la început. La fiecare loc de muncă am fost entuziasmată de sentimentul care anticipa o nouă descoperire. Însă la un moment dat mă trezeam fără chef. Ceva se întâmplase. Ceva îmi răpise entuziasmul şi îl înlocuise cu apatie şi cu un sentiment insuportabil de obligaţie. Nu mă mai trezeam cu plăcere dimineaţa ca să merg la muncă.
Până când am descoperit care era problema.
Momentul în care se instala sentimentul de obligaţie coincidea cu momentul în care nu mă mai simţeam provocată în niciun fel. Toate activităţile intraseră în zona mea de confort. Sau mai simplu spus – mă obişnuisem cu tot şi simţeam că stagnez.
În continuă creştere
Uită-te la un copac. Ce face el? Nu pare să facă mare lucru, însă dacă îl priveşti un an mai târziu, vei găsi un alt copac. Copacul se află mereu în schimbare. El creşte şi se dezvoltă.
Acelaşi lucru este valabil pentru fiecare fiinţă vie. Suntem creaţi pentru a evolua în permanenţă. În natură, tot ce nu creşte, moare.
Omul este singura fiinţă care dispune de o raţiune capabilă să-i înfrâneze pornirile naturale – inclusiv nevoia de creştere. De aceea oamenii sunt în stare să trăiască în rutină şi să facă acelaşi lucru, zi de zi, lună de lună şi an după an. Şi deşi acel sentiment inconfortabil de stagnare se instalează la un moment dat, din varii motive ei aleg să continue să rămână în zona lor de confort.
Problema este că atunci când rămâi în zona de confort, te ofileşti. Spiritul tău se veştejeşte şi începi încet-încet să mori pe dinăuntru. Eu am descoperit că ajung să mă “ofilesc” şi cât se poate de concret – pielea de pe mâna mea dreaptă începe să se usuce şi să crape ori de câte ori simt că stagnez.
Deşi poate nu eşti conştient de efectele stagnării asupra propriului tău corp, ele devin în timp cât se poate de tangibile.
Următoarea provocare
Indiferent de domeniul tău de activitate, la un moment dat te vei lovi de tavan. Îţi vei da seama că te afli într-o cutie care a devenit prea mică pentru tine. Te vei simţi încorsetat şi dacă alegi să continui în aceeaşi manieră vei stagna.
Soluţia este să găseşti o nouă provocare. Ceva oricât de mic, menit să te scoată afară din zona ta de confort. Ceva ce nu ai mai făcut până acum. Şi nu mă refer aici la o schimbare radicală, ci la o schimbare de perspectivă. Când îndeplineşti toate aşteptările celorlalţi de la tine, du lucrurile la un nou nivel şi setează-ţi tu propriile aşteptări şi propriile obiective.
Această abordare m-a ţinut într-un loc de muncă doi ani şi jumătate, în condiţiile în care până atunci nu depăşisem un an la niciun job.
Intră în competiţie cu tine însuţi. Provoacă-te să te descurci mai bine şi să faci ceva diferit. Gândeşte-te ce poţi îmbunătăţi şi caută varianta optimă pentru a realiza îmbunătăţirea. Câtă vreme cauţi să optimizezi ceea ce faci, nu vei stagna şi vei lucra cu plăcere.
Dar evident că la un moment dat îţi vei atinge obiectivul. Atunci nu-ţi rămâne decât să-ţi setezi unul nou şi să porneşti spre el. Este un proces care nu se termină niciodată. Pentru că atâta vreme cât trăieşti, ai nevoie să creşti.
Priveşte totul ca pe un experiment. Tot timpul poţi găsi ceva oricât de mic de îmbunătăţit – felul tău de a răspunde, atitudinea, reacţia. Chiar şi atunci când lucrurile merg bine, întreabă-te cum le poţi face să meargă extraordinar. Mintea ta va începe automat să caute soluţii. Ţie nu-ţi rămâne decât să le testezi şi să vezi care abordare funcţionează mai bine.
Tu ce poţi face diferit de acum înainte ca să ai rezultate extraordinare?
Mi-a placut foarte mult analogia cu copacul. 🙂
Intr-adevar, in natura nu exista stagnare, exista doar evolutie sau involutie, iar evolutia urmeaza un tipar stabilit de regulile Universului. In privinta omului, evolutia e alegerea lui.
Yep, asa este, omul este liber sa aleaga masura si directia in care evolueaza :D. Multumesc mult!