≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Provocarea de luni: Dacă totul va fi minunat?

Provocarea de luni: Dacă totul va fi minunat?

Am observat tendinţa multor oameni – inclusiv a mea – de a anticipa rezultate negative. Încă dinainte de a începe ceva, ne gândim la toate lucrurile care pot merge prost.

De cele mai multe ori, această tendinţă este un mecanism de autoapărare. Este bine să ne gândim la lucrurile care poate nu vor decurge aşa cum ne aşteptăm noi. O privire critică în viitor ne poate ajuta să ne pregătim mai bine pentru imprevizibil.

Dar există o linie destul de fină între a ne pregăti şi a rămâne îngrijoraţi. Câtă vreme ne folosim energia pentru a crea un plan de rezervă şi a acţiona, este constructiv să avem în vedere şi posibile consecinţe neplăcute.

Însă în momentul în care începem să creăm scenarii fataliste şi nu acţionăm în niciun fel, atunci nu facem decât să ne sabotăm.

Îngrijorarea este un obicei prost al unei minţi nesupravegheate. O minte care este lăsată să se gândească la orice, fără o ţintă anume, nu se va gândi în mod natural la ceva frumos şi pozitiv.

Era o zicală care spunea aşa “Dacă o grădină nu este îngrijită, vor creşte buruieni”. Acele buruieni sunt gândurile negative, care dau naştere îngrijorării. Ele apar fără efort, te aduc într-o stare proastă şi îţi sabotează şi relaţiile cu cei din jur.

Iar soluţia ca să nu mai crească buruieni este să le scoţi şi să plantezi flori în locul lor.

În termeni de dezvoltare personală ar însemna să îţi opreşti gândurile negative şi să le înlocuieşti cu altele pozitive.

Şi aceasta este invitaţia mea pentru tine săptămâna aceasta. Ce-ar fi dacă în loc să te gândeşti la tot ce va merge prost, alegi să te gândeşti la tot ce va merge bine?

Cum ar fi să presupui din start că totul chiar o să meargă bine, fără efort? Cum crezi să s-ar transforma viaţa ta, dacă ai începe să creezi scenarii pozitive?

Dacă totul va fi minunat?

Simplul gând la această posibilitate te va face să te simţi bine şi să vii cu idei pentru a crea cu adevărat o experienţă minunată.

Deci ce-ar fi dacă săptămâna aceasta totul va fi perfect, fără efort din partea ta? Cum ţi s-ar schimba viaţa? Te invit să răspunzi la întrebare în secţiunea de comentarii de mai jos.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.

  • December 15, 2014, 8:30 am

    cred ca lucrurile negative se intampla atunci cand le dam mai mare importanta,cred ca lucrurile care se vor intampla sant intodeauna bine pentru noi de catre univers(dumnezeu),daca stim sa asteptam si sa le lasam sa se ,si daca totusi sant negative o putem lua ca pe o lectie de viata,si sa nu uitam ca noi punem eticheta daca un lucru e negativ sau pozitiv.

    • December 15, 2014, 10:50 am

      Multumesc, Mihaiela. Asa este, noi suntem cei care eticheteaza experientele pe care le avem ca fiind bune sau rele si tot noi suntem cei care pot alege semnificatia experientelor negative.