≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Provocarea de luni: Începe cu tine

Provocarea de luni: Începe cu tine

Cunoşti prea bine sentimentul – te trezeşti de dimineaţă, mai tragi puţin de timp stând în pat, încercând să prinzi câteva minute de somn, apoi te scoli în grabă şi te pregăteşti de muncă.

La serviciu apar sarcini după sarcini, cărora te dedici în totalitate şi îţi dai silinţa să le execuţi cât mai bine. Apoi seara, după o zi lungă, te întorci acasă şi mai pierzi puţin vremea până la culcare.

Şi la un moment dat ajungi să te simţi gol pe dinăuntru. Ajungi să te enervezi din lucruri aparent neimportante. Ajungi să nu mai suporţi pe nimeni. Devii suspicios. Devii irascibil. Devii obosit. Îţi pui întrebări legate de sensul vieţii sau te afunzi şi mai mult în acel gol, încercând să îţi distragi atenţia de la problemele tale.

Eu am trecut cel puţin de două ori în viaţa mea prin astfel de momente. Şi sunt sigură că şi tu ştii foarte bine despre ce vorbesc.

Din fericire, există o soluţie simplă. Dezechilibrul este creat pentru că întreaga zi ai funcţionat în modul reactiv – pur şi simplu ai reacţionat la stimulii din jurul tău. Pentru a te centra, ai nevoie să faci şi activităţi expresive, nu doar reactive.

Ai nevoie să-ţi începi ziua făcând în primul rând ceva pentru tine, ceva expresiv, ceva creativ, ceva ce îţi face foarte mare plăcere. Ai nevoie să îţi foloseşti corpul, să îţi transcenzi emoţiile, să creezi, să construieşti sau pur şi simplu să fii în linişte şi singur. Orice îţi face plăcere adevărată şi vine din interiorul tău, te centrează.

Aşadar săptămâna aceasta te invit să începi cu tine. Te invit să te trezeşti cu 20 de minute mai devreme ca de obicei şi să faci ceva doar pentru tine. Ceva ce-ţi face inima să cânte de bucurie. Ceva numai şi numai pentru tine. Ceva ce îţi va da sentimentul unei realizări importante.

 

Dacă faci această schimbare, vei observa o diferenţă pozitivă pe mai multe planuri ale vieţii. Şi vei fi şi mult mai bine echipat pentru a face faţă provocărilor pe care ţi le poate scoate în cale viaţa. Dar nu mă crede pe cuvânt, încearcă şi convinge-te singur.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.