≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Unde ai lăsat în urmă o parte din tine?

Barely Hanging On

Multă vreme am avut obiceiul de a începe diverse lucruri fără a le mai duce la bun sfârşit. Mă apucam să citesc o carte, iar când ajungeam pe la jumătate găseam alta care îmi capta atenţia mai mult. Aşa că o lăsam pe prima şi mă apucam de a doua.

Mă apucam de proiecte care mă entuziasmau, pentru a le abandona în stadiile incipiente, după ce îmi dispăreau “fluturaşii” din stomac.

Părăseam destul de brusc joburi şi uneori relaţii.

Plecarea mai departe nu este un lucru rău. Din contră, este un pas important în evoluţia noastră, la un moment dat. Însă terminarea bruscă, neprevăzută a unor lucruri poate lăsa urme adânci.

Săptămâna aceasta te invit să arunci o privire în viaţa ta. Te invit să descoperi toate buclele care au rămas deschise – toate activităţile pe care le-ai suspendat, toate visele pe care le-ai pus pe pauză şi mai ales toate persoanele de care te-ai despărţit brusc.


Unde ai lăsat o parte din tine în urmă, fără să apuci să faci tot ce îţi doreai, să spui tot ce simţeai sau să exprimi tot ce se mişca în tine?

Poate a venit vremea să închizi acele bucle. Ia-le pe rând şi termină tot ce ai început.

Nu spun acum să reiei toate cărţile pe care le-ai început şi nu le-ai terminat niciodată. Te invit mai degrabă să te gândeşti la un lucru pe care regreţi că nu l-ai făcut atunci când ai avut ocazia. Ceva ce ţi-a rămas întipărit în suflet, ceva ce simţi că ai lăsat neterminat sau au întrerupt prea brusc – şi să închizi bucla.

Spune ceva ce ai lăsat nespus, chiar dacă ţi se pare că nu mai este de actualitate.
Exprimă tot ce ai lăsat suspendat. Fă acel lucru care dorea să se materializeze prin tine, dar nu a avut niciodată ocazia, din cauză că te-ai temut.

Tu ce alegi să închei săptămâna aceasta?

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.