≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Provocarea de luni: Învaţă să ierţi autentic (partea a II-a)

Provocarea de luni: Învaţă să ierţi autentic

În articolul de săptămâna trecută, am spus că iertarea este un întreg proces pe care îl parcurgem, iar acest proces poate fi de durată foarte mare. Singurul drum drept până acolo este o trecere conştientă prin toate stările noastre emoţionale. Din păcate nu există alte scurtături către iertarea autentică.

Ca să putem ierta, trebuie să recunoaştem că ceea ce simţim acum este în regulă şi că nu ar trebui să simţim nimic altceva. Este perfect dacă nu putem încă ierta. Toate încercările de a accelera iertarea sunt cele care de fapt o stăvilesc.

Iertarea este o stare la care putem ajunge, doar după ce am trecut prin toate sentimentele care o preced – adică resentiment, furie, ură şi toate lucrurile “urâte” pe care vrem să le simţim faţă de respectiva persoană, dar “nu se cade”, pentru că societatea ne învaţă că trebuie să dăm dovadă de superioritate şi să arătăm milă.

Ei bine, eu voi spune că nu este nimic în neregulă cu furia şi ura şi toate sentimentele negative pe care le ai. Nu sunt nimic altceva decât indicatori care îţi pot arăta drumul către iertarea autentică, dacă alegi să le urmezi.

Pregătirea pentru iertare

Din punctul meu de vedere, iertarea ar trebui să vină în mod natural, atunci când suntem pregătiţi. Şi vom fi pregătiţi în momentul în care nu vom mai avea nevoie de persoana vinovată ca să ne arate lucruri despre noi înşine sau să ne înveţe diferite lecţii.

Sunt de părere că aspectele pe care nu le putem ierta în alţii ne aparţin. Nu suntem conştienţi de faptul că ne aparţin, însă cei pe care nu îi putem ierta ne oglindesc aceste trăsături într-un mod foarte dureros pentru noi.

De aceea primul pas către iertare este privirea în interior.

“Ce anume mi se pare de neiertat la persoana respectivă? În ce situaţii m-am făcut şi eu vinovat de acelaşi comportament de neiertat? Ce pot face pentru a schimba acel comportament al meu?”

Uneori poate nu este nevoie să te uiţi la comportamente, ci la convingeri. Ceva de neiertat poate să-şi aibă rădăcinile într-o idee de care ţii cu fermitate, iar persoana pe care nu poţi să o ierţi a acţionat împotriva acelei idei. Atunci este poate util să examinezi convingerea pe care o ai şi să vezi dacă te serveşte în continuare în condiţiile şi circumstanţele actuale.

Întotdeauna când nu putem să iertăm pe cineva, avem de învăţat ceva despre noi înşine.

Ce a ieşit bun din experienţa aceasta?

Trecutul nu poate fi niciodată schimbat sau şters cu buretele. Şi nici nu trebuie să-ţi doreşti acest lucru, pentru că toate experienţele pe care le-ai avut au contribuit la cine ai devenit acum. Chiar dacă nu ţi-au plăcut neapărat anumite lucruri din trecut, faptul că ai trecut de ele te-a făcut mai puternic.

Tu ai capacitatea de a alege perspectiva din care vrei să vezi evenimentele. Poţi alege să le priveşti din postura de victimă sau poţi alege să le priveşti din postura de învingător. Iar acea perspectivă îţi va determina experienţa.

Întrebarea care pe mine m-a ajutat extrem de mult în procesul de iertare este “Ce a ieşit bun din experienţa aceasta? În ce fel sunt eu o persoană mai puternică datorită faptului că am trecut prin ceea ce mi se pare de neiertat?”

De aceea provocarea mea pentru tine săptămâna aceasta este să te gândeşti la toate lucrurile bune care s-au întâmplat datorită persoanei şi a evenimentului pe care nu le poţi încă ierta. Cel mai bine este dacă faci în scris o listă cu aceste lucruri.

La început ţi se va părea greu să găseşti lucruri bune, însă dacă perseverezi în acest exerciţiu, vei reuşi cu siguranţă să “dai de aur”.

Vreau să fie clar că încercarea de a privi partea bună a experienţei nu invalidează deloc suferinţa produsă. Dar ajută la obţinerea unei imagini de ansamblu, în care sunt recunoscute atât pierderile, cât şi câştigurile. Ai nevoie de ambele perspective pentru a putea integra experienţa şi păşi mai departe în iertare.

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.