≡ Top Menu

Iti place ce citesti?

Atunci mă poţi ajuta să continui să îţi ofer informaţii de calitate făcând o donaţie.

Arhiva

Libris.ro
books-express.ro

Provocarea de luni: Reacţionează conştient

Provocarea de luni: Reacţionează conştient

Probabil că şi tu ai auzit fraze de genul “Eşti mereu capabil să alegi felul în care răspunzi într-o situaţie” sau “Deţii mereu controlul asupra emoţiilor tale”.

Multă vreme am fost de acord cu aceste afirmaţii. Credeam că avem întotdeauna de ales. Că nu este necesar să fim dramatici şi să reacţionăm exploziv, ci putem alege un mod constructiv de a răspunde.

Acum sunt doar parţial de acord. Mi-am dat seama că nu deţinem tot timpul controlul asupra emoţiilor noastre. Şi în momentul în care nu mai avem control, nu mai putem să alegem conştient felul în care vrem să reacţionăm.

Nişte evenimente recente în familie au reuşit să mă prindă într-o spirală negativă. Şi ori de câte ori încercam să ies din ea, era alimentată de şi mai multă negativitate.

Într-un moment de detaşare am înţeles cum funcţionează lucrurile. Există două moduri în care pot fi experimentate emoţiile – unul conştient şi unul inconştient.

În prima situaţie reuşeşti să observi emoţia când apare în corpul tău şi alegi să o accepţi. Devii astfel conştient de faptul că este trecătoare şi îi permiţi să curgă prin tine.

În a doua situaţie nu mai ajungi să simţi emoţia, ci te simţi împins să acţionezi într-un anume fel. Te identifici cu emoţia şi o laşi să se descarce prin tine sau încerci să o suprimi pe moment.

Când reacţionezi conştient eşti disociat de emoţia ta – tu rămâi tu, iar emoţia este doar ceva ce trece temporar prin tine – iar când reacţionezi inconştient eşti asociat cu emoţia ta şi practic te transformi în ea.

Şi acum întrebarea va fi, desigur, cum poţi face să reacţionezi conştient în majoritatea situaţiilor?

În primul rând este important să devii atent la acest mecanism şi la felul în care te porţi când te asociezi şi te disociezi de emoţii. Cel mai simplu este să îţi observi corpul. Când ajungi să te asociezi cu o emoţie, atunci corpul tău îşi schimbă fizionomia ca să reflecte starea dictată de emoţie.

Dacă poţi să îţi observi şi să-ţi schimbi fizionomia (postura corpului şi respiraţia), ai făcut primul pas către disocierea de o emoţie.

Însă cea mai eficientă abordare este să-ţi începi ziua într-un mod conştient, respirând adânc şi alegând în mod deliberat nişte emoţii pozitive. Vei seta astfel atmosfera pentru întreaga zi.

Iar pe parcursul zilei te va ajuta foarte mult dacă înaintea unor momente care ştii că au potenţialul să declanşeze în tine diferite emoţii îţi propui să rămâi conştient, ancorat în starea ta pozitivă şi să iei emoţiile ca atare, pe măsură ce apar. S-ar putea să ai şi surpriza plăcută să nu mai apară.

Săptămâna aceasta te provoc să reacţionezi conştient în faţa emoţiilor. Şi te invit să laşi un comentariu mai jos, spunând care dintre paşii prezentaţi în articol te-a ajutat cel mai mult.

Tu ce vei face ca să reacţionezi conştient săptămâna aceasta?

Postarea anterioara: Postarea urmatoare:

Comments on this entry are closed.