Nu de puţine ori se întâmplă se ne entuziasmeze o idee care are potenţialul de a ne schimba viaţa în bine.

Şi pe cei mai curajoşi dintre noi poate chiar îi determină să înceapă ceva în direcţia ei.

Astfel se naşte un proiect, care încet-încet începe să prindă contur.

Dar de câte ori nu ţi s-a întâmplat să te entuziasmezi, să începi ceva, dar apoi să renunţi la jumătate de drum sau chiar mai devreme?

Poate nici nu a fost un proiect complex. Poate a fost o simplă dietă de care nu ai mai vrut să te ţii. Sau un program de exerciţii. Sau un curs pentru o limbă străină.

Dintr-un motiv sau altul ai renunţat. Parcă nu mai aveai acelaşi elan ca la început. Entuziasmul dispăruse şi lucrurile nu mai erau la fel de interesante. Poate chiar începuseră să devină mai complicate.

Şi atunci ai ales cea mai comodă şi la îndemână opţiune – renunţarea.

Însă renunţarea înseamnă eşec.

Câtă vreme mergi înainte, nu ai cum să eşuezi.

Însă prea mulţi dintre noi abandonează proiectele înainte de a le vedea terminate. Din cauză că ne pierdem motivaţia.

A termina ceea ce am început este o abilitate în sine. Pe care trebuie să o cultivăm dacă vrem să realizăm vreodată ceva notabil în viaţa noastră.

Altfel toată energia noastră va fi împrăştiată în mai multe direcţii şi ceea ce întreprindem nu va avea nicio finalitate.

În ziua de astăzi, când totul se derulează foarte rapid şi capacitatea de a ne menţine atenţia focusată pe un singur lucru o perioadă îndelungată este din ce în ce mai redusă, tendinţa de a începe multe lucruri şi de a nu termina niciunul este foarte tentantă.

Ne plictisim imediat de orice începem. Ne plictisim în era în care există cele mai multe forme de divertisment disponibile. Ne plictisim pentru că avem de unde alege şi pentru că nu apreciem opţiunile pe care le avem. Vrem mereu ceva mai mult, ceva mai bun, ceva mai spectaculos.

Nici nu-i de mirare că nu putem să susţinem proiectele pe care le începem. Ne plictisim de ele dinainte să ne prindem cum funcţionează. Ne plictisim de regimuri, ne plictisim de programe de exerciţii, ne plictisim de haine, de accesorii, ne plictisim până şi de relaţii.

Cum oare să progresăm în orice dacă după prima oră de entuziasm ne gândim deja la următorul lucru strălucitor pe care îl putem avea sau următoarea activitate mai interesantă pe care o putem face?

Pare aproape un paradox să fim capabili să susţinem ceva pe termen lung.

Însă capacitatea de a termina lucrurile este precum un muşchi. Cu cât o antrenăm mai mult, cu atât ne va fi mai uşor să o folosim.

Şi putem începe cu proiecte mici – cum ar fi să citim o carte şi să nu ne apucăm de alta până ce nu o terminăm pe prima. Chiar dacă nu ne mai place sau ne pierdem interesul la jumătate. Ideea este să căpătăm deprinderea de a termina ceea ce începem şi de a nu ne mai împrăştia atenţia în alte părţi.

Încet-încet vom putea progresa şi la lucruri mai importante pentru noi şi care au o mai mare amploare.

Dar ca toate lucrurile mari, totul începe cu o decizie – cea de a continua, chiar şi atunci când nu mai avem chef.

Şi astfel, în timp, vom ajunge la destinaţia mult dorită.