De atâtea ori ţi-ai promis că te schimbi, că devii mai bun, că renunţi la lucruri, situaţii sau persoane care îţi dăunează. Dar nu ai făcut-o încă.

Te întrebi de ce?

Îţi voi spune de ce. Însă răspunsul meu nu îţi va fi neapărat pe plac.

Nu ai reuşit să te schimbi, pentru că eşti dependent de suferinţă.

Ai citit bine. Eşti dependent de suferinţă.

Poţi să te superi şi să închizi articolul. Însă această atitudine nu te va ajuta să îţi schimbi situaţia.

Din contră. Este exact atitudinea prin care ai creat situaţia neplăcută în care te afli.

Mă refer la atitudinea de a respinge orice nu îţi place să auzi şi orice îţi contrazice punctul de vedere actual.

Eşti într-o relaţie care nu îţi place? Mai mult ca sigur ţi s-a spus cel puţin o dată că nu eşti cu persoana potrivită. Şi că relaţia în care eşti îţi va produce suferinţă.

Şi ai ascultat? Nu.

De ce? Pentru că eşti dependent de suferinţă.

Ai un job care este prost plătit sau care nu îţi aduce niciun fel de împlinire? Cu siguranţă te-a bătut cineva la un moment dat la cap să înveţi mai mult şi să laşi deoparte prostiile.

Şi ai ascultat? Nu.

De ce? Pentru că eşti dependent de suferinţă.

Şi partea tristă este că ajungi să le dai dreptate la un moment dat celor care ţi-au spus de la bun început că ceea ce faci nu este bine. Dar nu înainte de a suferi o groază.

De ce alegem suferinţa?

Pentru că ne ţine ocupaţi.

Ori de câte ori suferim, avem o preocupare. Aceea de a rezolva problema noastră cea mai presantă. Orice altceva este pus în plan secund.

Toată energia şi creativitatea se îndreaptă către suferinţa noastră.

Şi asta ne ţine ocupaţi şi ne dă iluzia că avem o viaţă.

Când de fapt este un mod prin care ne distragem atenţia de la lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru noi.

Suferinţa ne oferă ocazia să nu ne gândim la lucruri serioase şi să nu ne punem întrebări prea profunde.

Dacă suferim, nu ne întrebăm încotro se îndreaptă viaţa noastră. Sau ce ne dorim să lăsăm în urma noastră. Sau care este scopul nostru pe acest pământ. Sau cum putem să facem zi de zi ceva plin de însemnătate pentru noi şi pentru ceilalţi.

Nu. Dacă suferim suntem concentraţi pe eliminarea suferinţei.

Şi suntem dependenţi de suferinţă, pentru că evităm să ne punem aceste întrebări importante. Pentru că ne este frică de ceea ce am putea afla.

Pentru că dacă ne punem aceste întrebări putem afla că toată viaţa noastră de până acum nu are nici cea mai mică legătură cu ceea ce ne dorim de fapt.

Şi această perspectivă ne sperie extrem de mult.

Ce facem dacă descoperim că trăim într-o minciună? Dacă zi de zi nu facem decât să amplificăm acea minciună? Dacă ne îndepărtăm progresiv de noi înşine?

Este mult prea înfricoşător.

De aceea preferăm să suferim. Şi să devenim dependenţi de suferinţă. Măcar aşa nu trebuie să înfruntăm ceea ce ne provoacă neplăcere.

Măcar aşa avem o preocupare. Suntem nefericiţi şi să ne minţim că poate în timp va fi mai bine.

Când de fapt ştim că nu poate fi mai bine. Cel puţin nu câtă vreme ne lipseşte curajul să fim sinceri cu noi înşine şi să recunoaştem toată suferinţa pe care am creat-o.

Dar nu putem face acest lucru decât atunci când ne vom fi săturat de atâta suferinţă.

Tu ce zici? Nu te-ai săturat încă de suferinţă?