Aveam de terminat cinci meciuri de kumite pentru a promova examenul de centură verde. Era prima oară când mă confruntam cu o asemenea provocare.

Trebuia deci să înfrunt cinci adversari timp de câte un minut. Nu pare mult, dar când ei intră odihniți în luptă și dau tot ce pot, fiecare minut pare o veșnicie.

Doar două dintre acele lupte au fost cu fete, restul cu băieți.

În ultima repriză am vrut să renunț. Încasasem o lovitură de pumn în plexul solar și nu mai puteam respira. Mă sufocam și simțeam cum îmi năvălesc lacrimile.

În acel moment Sensei a strigat la mine să mă ridic și să continui. Știam că mai am puțin. Îmi părea rău de cele două zile de examen în care dădusem tot ce putusem.

Eram atât de aproape de final. Și simțeam că nu mai pot.

Decizia mea însemna să trec sau să pic examenul. Timpul parcă se dilata în secundele în care mă gândeam „Dacă renunț, pierd toată munca și tot efortul pe care l-am depus până acum”.

În cele din urmă m-am ridicat și am continuat cu lacrimi în ochi. A fost un act de pură voință. Iar la final am fost ușurată și fericită.

Ce m-a ajutat a fost gândul cât de puțin mai am până la final.

Dar dacă nu aș fi știut când avea să se termine totul și cât ar mai fi durat meciurile? Dacă nu aveam această certitudine?

Din păcate în viață lucrurile nu ne sunt întotdeauna clare. Și nu știm mereu dacă eforturile pe care le depunem se vor solda cu succese. Sau cât timp mai avem de luptat până când vom ajunge unde ne dorim.

Deseori ne frustrăm și renunțăm tocmai când suntem atât de aproape de rezultat. Și nu realizăm că dacă am mai fi rezistat încă puțin, am fi ajuns unde ne doream.

 

Cele trei etape ale evoluției personale

1. Dorința

Primul lucru care ne îndreaptă către evoluție este o dorință.

Dorința se naște din contrast. Apare atunci când ceea ce avem acum nu ne mai mulțumește.

Deseori se întâmplă ca dorința să fie însoțită de sentimente pozitive – speranță, entuziasm, ușurare.

Iar acele sentimente pozitive fac ca primii pași în direcția nouă să fie ușori.

Cunosc multe persoane care au încheiat abonamente la săli de fitness pe un an de zile, pentru că era mai ieftin. În prima lună erau entuziasmați și se țineau cu strictețe de sală.

Însă apoi au început să intervină alte priorități. Iar la finalul celei de-a doua luni deja renunțaseră la antrenamente.

2. Zona gri

Problema este că după primii pași nu apar încă rezultate. Pare ca și cum am depune efort degeaba, căci nimic nu se mișcă.

Entuziasmul și motivația nu mai există de mult. Inerția încă nu s-a format.

Singurele moduri în care putem avansa este fie prin voință, fie acționând mecanic, fie încercând să ne păcălim cu diverse tehnici de motivație.

Cel mai probabil însă nu ne vom simți deloc bine în această etapă. Vom simți că dăruim fără să obținem nimic în schimb. Muncim fără rezultat. Ne străduim să avansăm și batem pasul pe loc.

Este extrem de frustrant și din acest motiv mulți renunță odată ajunși în „zona gri”.

Dar aici este zona în care se produce magia.

Și cei care aleg să meargă mai departe vor fi plăcut surprinși de rezultate.

Știi cum este când plantezi o sămânță. O pui în pământ și o lași să germineze. Continui să o uzi și să te îngrijești de ea. Și dacă faci totul ca la carte și ai puțin noroc, după un timp va răsări.

Însă de când o pui în pământ până când răsare trece un timp în care nu știi nimic despre plantă. Nu știi dacă va încolți, nu știi dacă faci bine ceea ce faci. Nu poți decât să continui să o îngrijești, să aștepți și să speri că totul va merge bine.

Același lucru se petrece când ești în „zona gri”. Nu ai rezultate, nu știi dacă ce faci este bine, nu vezi „luminița de la capătul tunelului”. Și nu-ți rămâne decât să continui și să speri.

3. Rezultatul

În cele din urmă vei vedea că începi să faci progrese. Și asta te va motiva să continui.

Dacă reușești să treci de „zona gri”, se va fi creat deja o inerție care te va ajuta să te îndrepți spre rezultat destul de rapid.

Esențialul este că acum vezi rezultate și știi dacă ce faci este bine și poți ajusta când îți dai seama că nu ai progresul scontat.

Să continui sau să renunți?

Dacă nu ar exista „zona gri”, oricine ar obține tot ce își dorește cu relativă ușurință. În „zona gri” se triază lucrurile – cei care perseverează reușesc, iar cei ce renunță pierd.

Este însă dificil să te afli în „zona gri”. Ești foarte departe de rezultat, dar ești și suficient de departe de start ca să îți pară rău de tot efortul pe care l-ai depus până acum. Și simți că nu mai poți continua.

Cum îți dai seama dacă merită să mergi mai departe? Sau dacă a venit vremea să renunți pur și simplu?

Pentru a lua această decizie, ai nevoie să răspunzi la întrebarea:

Cât de important este pentru mine să obțin acest rezultat (pe o scară de la unu la zece)?

Dacă nota pe care o dai este între unu și cinci, nu merită să-ți bați prea mult capul. Dacă este între șase și opt, vezi dacă poți să faci anumite ajustări, ca să faci procesul mai digerabil și să-ți placă ce faci. Dacă ai răspuns nouă sau zece, atunci mergi mai departe, vei regreta amarnic dacă nu o faci.

În cazul în care nu ești încă sigur cât de important este acest obiectiv pentru tine și vrei să reflectezi mai mult asupra impactului său asupra vieții tale, te invit să răspunzi la următoarele întrebări:

1. De ce este important pentru mine să realizez acest obiectiv?
2. Ce reprezintă acest obiectiv pentru mine?
3. Ce lucruri nedorite se vor întâmpla dacă renunț acum?
4. Pe cine altcineva în afară de mine vor afecta negativ aceste lucruri? Și în ce fel?

Fie că decizi să renunți pentru că nu merită efortul sau să mergi mai departe până ce întrezărești un licăr de speranță, alege să fii împăcat cu decizia ta.

Nu este nicio rușine în a renunța la lucruri care nu au potențialul să se transforme în ceea ce-ți dorești.

De aceea există și această „zonă gri” – pentru ca tu să poți să triezi ce este important pentru tine din toate lucrurile care îți solicită energia și timpul.

Ai grijă doar să nu regreți mai târziu.

Lucruri care nu sunt acum importante pentru tine pot deveni importante ulterior, într-un alt punct al vieții tale. Și atunci poate apărea sentimentul de regret pentru că nu ai acționat diferit atunci când ai avut șansa.

Este destul de dificil să iei acest lucru în considerare acum, însă te poate ajuta următorul exercițiu:

Imaginează-te peste zece ani de zile, în varianta ideală a ta. Alocă-ți câteva minute să te vizualizezi și să „intri în pielea” versiunii tale din viitor. Observă cum simți și cum gândești în postura ei.

Apoi întreabă versiunea ta cu zece ani mai înțeleaptă cât de important este pentru ea realizarea acestui obiectiv, la care te gândești tu să renunți acum. Și întreab-o dacă îi pare rău că a renunțat și nu a mers mai departe când se putea.

Dacă simți regret sau părere de rău, poate ar fi mai bine să nu renunți și să te străduiești să treci prin „zona gri”.

La un moment dat, eforturile îți vor fi răsplătite și vei întrezări „luminița de la capătul tunelului”. Și atunci lucrurile vor căpăta o cu totul altă perspectivă și îți va fi mult mai ușor să înaintezi.